Manifestul alianței de centru-dreapta

 

Miercuri după-amiază, de la 16h, reprezentanții PDL, PNȚCD, Noua Republică, ai Inițiativei Civice de Centru-Dreapta și ai Fundației Creștin-Democrate vor semna un manifest politic, temelie a alianței electorale care va participa la alegerile din 2 decembrie ca alternativă la USL.
Iată textul acestui manifest:

„Domnia legii și democrația nu sunt niciodată definitiv câștigate.
La mai bine de două decenii de la prăbuşirea comunismului în România, forţele trecutului s-au coalizat împotriva statului de drept şi a justiţiei.
La peste jumătate de deceniu de la integrarea României în NATO şi Uniunea Europeană, forțele trecutului ridică glasul, provocator şi iresponsabil, împotriva partenerilor noştri europeni şi americani.
Destinul național și euro-atlantic al României este pus sub semnul întrebării.
Niciodată, de la mineriade până azi, țara nu a avut o mai proastă imagine externă.
Incapabilă să gestioneze criza economică, puterea de stânga a generat în plus o criză politică și instituțională.
În loc de „revoluţia bunului simţ” pe care o promitea, coaliția socialist-liberală a declanșat contrarevoluția bunului plac.
USL a subminat statul de drept, a schimbat regulile jocului democratic şi a șubrezit instituţiile statului.
Lipsită de program și viziune, stânga practică exclusiv discursul urii și propaganda minciunii.
Criza politică şi criza instituţională îşi au rădăcinile într-o profundă criză morală.
Binele comun este sacrificat pentru interese personale.
Oameni străini de interesul național, speriați de justiție, dependenți de imunități au recurs la sprijinul unor veritabile grupuri infracționale, cum au recunoscut chiar unii dintre ei.
Forţele politice şi civice pe care le reprezentăm se unesc pentru a oferi o alternativă coerentă împotriva acestor amenințări.
Am ascultat glasul societății, am înțeles nemulțumirile și năzuințele cetățenilor români, am luat notă de exigențele partenerilor noștri occidentali, și suntem gata să ne asumăm imperativul acestui moment istoric.
Propunem societății românești o platformă politică articulată în jurul valorilor de centru-dreapta.
Vom coagula energiile reformatoare, vom reclădi încrederea în domnia legii şi în democraţie, vom reda speranța în viitorul României europene.
Suntem animați de orientările doctrinare ale dreptei populare europene, în pluralitatea sa de opțiuni creștin-democrate, conservatoare și liberale.
În centrul platformei se află o alianţă electorală între partide.
Aceasta este sprijinită de organizaţii neguvernamentale menite să capteze suflul civic de centru-dreapta existent la toate nivelurile societății românești.
Scopul nostru imediat este câștigarea alegerilor parlamentare.
Pe termen mediu și lung misiunea dreptei unite este consolidarea statului de drept, justiție pentru toți și prosperitate pentru fiecare.
Știm că nu putem consolida statul fără a reforma clasa politică.
Am convenit să adoptăm un cod etic și de integritate comun, pentru un parlament curat.
Vom selecta candidații la alegerile parlamentare pe criterii de merit și integritate.
Vom elabora un program de guvernare comun.
Propunem concetățenilor noștri un proiect național și social bazat pe un nou pact politic.
Vom continua lupta împotriva corupției, oricâte costuri politice ar avea, inclusiv în propriile noastre rânduri.
Dorim un stat modern și european, solidar, nu asistențial, echitabil, nu egalitar; un stat suplu și funcțional – nici minimal, dar nici omniprezent.
Sprijinim munca, inițiativa, spiritul de întreprindere, pe care ne angajăm să le eliberăm de poveri birocratice și fiscale excesive.
Ne adresăm tuturor cetățenilor, și cu precădere clasei de mijloc.
Dorim să refacem corpul națiunii române, din care nu pot fi excluși samavolnic milioanele de cetățeni care trăiesc în afara granițelor.
Credem într-o politică externă coerentă și responsabilă, fără tensiuni artificiale în relațiile cu vecinii, cu partenerii europeni și euro-atlantici.
România are nevoie de o clasă politică europeană, de politicieni bine calificați profesional și decenți în comportament.
Politicienii trebuie să slujească binele comun, să se rupă o dată pentru totdeauna de interesele personale sau clientelare.
Clasa politică din România trebuie să se sprijine pe forțele vii ale societății, pe cei liberi și puternici, pentru a clădi prosperitatea și a face posibilă solidaritatea cu cei aflați în nevoi.
Facem apel la toți oamenii vrednici care se recunosc în principiile de centru-dreapta să vină alături de noi și să susțină această platformă.
Construcția noastră rămâne deschisă pentru partide, organizații și persoane care se recunosc în acest manifest.
România are suflet, România are destin național, România are viitor european!”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s