Asistat social, caut țap ispășitor

Postat de 

14/09/2012

Cam aceasta este condiția socială, comportamentală, temperamentală a majorității românilor. Din păcate.

„Statul să aibă  grijă de noi, ca de aia e stat”, gândesc la unison categorii largi de cetățeni, indiferent de studii, de poziție în societate, de resurse moștenite sau obținute.

Gena aceasta colectivă s-a accentuat in timpul celor  45 de ani de comunism,  iar apoi prin politica iresponsabilă a clasei politice: votați-ne și noi avem grijă de voi, vă dăm ajutoare cât cuprinde și de unde nu sunt. Să trăiți prost, dar toți la fel. Iar noi, politicienii, „cine-mparte, parte-și face”!

Chiar și fără comunism, cum ne arată Grecia, nocivitatea acestui comportament al elitei conducătoare poate duce la prăbușirea unei națiuni.

E foarte comod și simplu de trăit, când altcineva îți decide viața, de la grădiniță la pensie.

Globalizarea, mobilitatea, tehnologiile, internetul, au tulburat această filosofie, sortită, părea, a dura la infinit.

Am văzut că se poate trăi și mai bine, că binefacerile civilizației sunt minunate la alții, că există și altă organizare socială din care profită majoritatea populației.

Această „trezire” și descoperire a altor lumi au stat la originea prăbușirii regimurilor comuniste. Asistații de ieri au vrut și ei mașinile luxoase, vilele, călătoriile, vacanțele exotice de care se bucurau ceilalți, din cealaltă parte a lumii.

Dar cu munca din comunism.

Aveau să descopere repede că este și un preț de plătit. Mult mai multă muncă, de calitate, nu fușăreală, activitate creativă, inteligentă, generatoare de plus valoare, cu debușeu în piață.

Faptul că trei milioane de români au luat contact la fața locului cu acest preț a fost un avantaj. Dar inerția și obișnuința, conservatorismul sunt determinante, când vorbim de sisteme sociale.

Aici am început să ne blocăm. După 10-15 ani de așteptări, generate de regimul Iliescu, Năstase, Tăriceanu, a venit trezirea. Nu toți românii beneficiază de binefacerile capitalismului. Doar cei care muncesc, mult și creativ, la patron sau pe picioare proprii, au parte de ele. Cei care au forța și imaginația să construiască firme, companii, să producă bunuri și servicii, cu valoare adăugată mare și vandabile.

Alții, majoritatea, spun: nu așa ne fuse vorba. Noi speram să trăim ca în capitalism, dar cu munca din socialism.

Ce se întâmplă azi la Oltchim e simptomatic pentru economia de stat.  „Ne vrem drepturile și salariile noastre, nu ne interesează de unde”,  spun muncitorii, incapabili să înțeleagă că fără o producție competitivă, vandabilă, n-au de unde primi aceste salarii.

Clasa politică plătește acum pentru  politica sinucigașă pe care a dus-o.

Trecem peste faptul că ministrul delegat pentru dialog social nu face deosebirea între creanțe și datorii, dar să fii alergat de muncitori prin curtea combinatului este o răsplată binemeritată. Pentru o politică ineptă. Și acesta e doar începutul.

Erorile economice comise de statele asistențiale, Grecia, Spania, Italia, Portugalia, încep să atârne greu în balanța economică mondială. Plus cârdășia dintre politicieni și bancheri, primii cumpărându-și voturile cu banii puși la dispoziție de ceilalți, contra acces și fraudă la bugete de stat. Cu o justiție care a închis ochii, dedulcindu-se si ea din mierea adunată de albinele proletare.

Aici suntem acum. Regimurile socialiste, pe față sau vopsite, dau din colț în colț pentru că nu mai au de unde să împrumute bani pentru ajutoare sociale, în locul muncii asidue, creative și producătoare de plus valoare.

Victor Ponta nu are curaj să meargă la Oltchim să explice, ce? Că nu se mai poate trăi din minciună și iluzii? Bine, de mințit e ușor, dar oamenii vor salariile neplătite, iar Florin Georgescu își întoarce pe dos buzunarele goale.

Mare trebuie să fie drama trezirii lui Victor Ponta, pentru că a trebuit să ajungă la guvernare sa se convinga de ceva ce se vedea de pe lună. A promis oamenilor și acum constată că n-are de unde. Plus baronii care așteaptă si ei binefacerile guvernării, după seceta de opt ani. Plus DNA-ul și parchetele care stau cu ochii pe ei, ii arestează și anchetează când le este lumea mai dragă. Că de asta vor să schimbe mai repede sefii parchetelor. Să aibă și puterea, nu doar guvernarea. Puterea, adică imunitate în fața legii. Asta înțeleg prin putere.

Până atunci, regimul Ponta-Antonescu a exploatat cealaltă latură temperamentală a  românilor. Mereu altcineva este de vină pentru eșecurile și neîmplinirile personale. Niciodată  persoana în cauză.

Cea mai la îndemână este figura  publică aflată într-o maximă poziție și vizibilitate. Șeful statului.

Nu contează că nu are pârghiile necesare pentru a dirija toată țara, ca în dictatură. Nu semnează și nu ia decizii în acțiunea guvernamentală, dar s-a substituit guvernului. N-a mediat între instituțiile statului, să aducă bunăstare populației, bani și joburi bine plătite, eventual fără cine știe ce muncă. Într-un context economic în care nimeni nu-ți mai dă bani cu împrumut, dacă vede că stai cu burta la soare, în loc să muncești. Și fără centura de siguranță pe care ți-ar fi dat-o zona euro. De care a beneficiat si inca mai beneficiaza Grecia.

A spus adevăruri crude, că nu mai sunt bani, că fiecare trebuie să-și ia destinul în propriile mâini. Că nu mai suntem în comunismul asistențial, iar în capitalism e altfel.

N-a învățat din experiența lui Iliescu care, într-o piață a Craiovei, a avut proasta inspirație să spună că este nevoie de mai multă muncă, la care un „huooo” sincer, din mii de piepturi, s-a ridicat peste mulțimea adunată.

Opoziția a exploatat imediat curajul președintelui Băsescu.

„Basescu e de vină că v-a tăiat salariile și pensiile”. Iar românii, în căutare de țap ispășitor, au inghițit imediat nada. 7,4 milioane, probabil mai puțini cu un milion-două, au votat să plece Băsescu. Și probabil vor vota cu USL în decembrie, fără să înțeleagă că de unde nu e, nici Dumnezeu nu poate da ajutoare sociale.

Bun, Băsescu a rămas, dar tace din gură. Nu interferează cu guvernul și parlamentul, îi lasă să „dea” românilor praful de pe tobă. Când vor înțelege românii că promisiunile cu „vom da” oamenilor, „vom ajuta oamenii” reprezintă o farsă sinistră, minciuna-parolă pentru accesul la mierea bugetară, îi vor alunga și pe actualii conducători. Că se va întâmpla după alegeri, sau înainte, vom vedea.

Vina imensă a puterii actuale este că nu știe, sau dacă știe ascunde populației, faptul că s-a ajuns la fundul sacului de pomeni. Și la noi și aiurea. Grecia este mai jos și ar trebui să constituie un teribil avertisment  pentru toți aventurierii politici. Dar se pare că nu.

Fugărirea ministrului Liviu Pop în curtea  Oltchim-ului ar trebui, ar putea să fie, si ea,  un avertisment  pentru regimul Ponta-Antonescu. Să le dea fiori reci.

Probabil nu le dă. Plutesc încă în aburii paranoiei  pe care ți-o dă puterea, dacă nu ai și componenta filosofică necesară.

Astăzi la Oltchim, mâine-n toată țara!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s