Mihail Neamtu: Dreapta experimentează (și are viitor)

Dreapta experimentează (și are viitor)
| 26/12/2012
Ură și gregaritate

De ce oare asociem stânga cu imaginea manifestațiilor nord-coreene, a marșurilor spontane, a sindicalismului agresiv, a activismului infantil-adolescentin, a protestelor mistificate (vezi cazul Dogaru & Crăciun), a milițiilor ecologiste și a legatului de calorifer (pace Andrei Marga)? Știe oare stânga să unească mai bine interesele oamenilor?

Stânga vorbește frecvent despre colectivități omogene, dar foarte rar despre indivizii unici, liberi și irepetabili (strict ocazional, stânga revendică protecția comunităților locale în termenii marxiști ai raportului: minoritate opresată versus majoritate opresivă). În anumite momente, adunările stângii trebuie studiate cu microscopul entomologilor. Haita, bunăoară, ilustrează forța extraordinară de coagulare a gregarității. Strategia de comunicare a USL a vizat canalizarea urii într-un singur fascicul mediatico-politic. Mesajul populist a instrumentalizat afecte negative precum invidia, ranchiuna sau pofta de răzbunare. Resentimentul agregă și pulsează violent în imaginarul colectivist al stângii, în timp ce chemarea la moderație retorică și argumentație rațională plictisește.

Dacă liderii dreptei au dovedit lipsă de imaginație, trebuie să remarcăm și resemnarea, fatalismul ori dezabuzarea unei mari părți a publicului de dreapta. Vina aparține celor care n-au știut să motiveze, să entuziasmeze, să producă energie. Nu-i mai puțin adevărat că atunci când socialiștii vedeau în 2012 anul victoriei, la dreapta se înghesuiau profeții eșecului sau dascălii absenteismului. Deficitul de încredere a fost masiv.

Manifestări admirabile precum Mișcarea Ghilimelelor din Piața Victoriei sau Protestul Papioanelor (apărut după destructurarea ICR) s-au menținut în sfera civismului prudent. A fi dincolo de agenda partidelor, iată idealul purist revendicat – cu egală ineficiență în fața mașinăriei electorale pesediste – în mai 1990 sau în august 2012. Ce semnificație mai au, în vocabularul dreptei, cuvinte precum protest, rezistență, solidaritate, asociere sau cetățenie activă?

Să fie oare o soluție retragerea în moft, contemplație sau lehamite?
Între bombăneală și exemplul personal

De la Cioran încoace, eseistica (și, mai nou, istoriografia) românească e plină de șarje fulminante împotriva neantului valah și a nevredniciilor noastre ancestrale. Toate semnele de exclamație indignată nu ne-au adus însă nimic – nici măcar un Nobel în literatura auto-flagelării.

Constatăm că standardele de conviețuire se degradează anual. Dar include oare această observație și un minimalist element auto-critic? Câți oameni de valoare ați întâlnit în ultima vreme, pe care să-i apreciați cu voce tare în fața semenilor? Și când oare, dezgustați de obscenitatea publică, l-am apostrofat pe mitocanul care scuipă ori înjură nonșalant în fața copiilor sau a celor vârstnici? Ura compune și devine, astfel, eficientă. Civilitatea, însă?

Vedem apoi că, în noul Guvern sau Parlament, deciziile se iau de către inși nepricepuți, care se mișcă între derapajul benign al amatorismului și extrema sumbră a criminalității. Așa este: stăm catastrofal. Dar noi, cei care am cunoscut profesioniști veritabili, școliți eventual prin Universități occidentale, ce-am făcut oare pentru a-i implica mai mult în viața cetății? Cum i-am convins să abandoneze telecomanda și să se ridice de pe canapea, pentru o cauză reală, în aer liber? Cât ne-am străduit să-i convingem de miza bătăliei pentru viitorul cetății, adică pentru prosperitatea, stima de sine și libertatea copiilor sau a nepoților noștri?

Ne plângem că absenteismul electoral e o maladie a democrației post-comuniste. Nu ne înșelăm. Mai puțin de 50% din românii de peste 18 ani își exercită dreptul de vot. Și totuși, la ultimul scrutin din 2012, câte telefoane am dat prietenilor noștri emancipați și inteligenți, pentru a-i convinge că merită să iasă din casă? Antenele urii, în schimb, și-au făcut chiar și telepatic treaba.

În sfârșit: repetăm, ad nauseam, că avem o clasă politică mizerabilă, dedată blaturilor și mitei, obișnuită cu pomana și dependentă de furt. Dar câți politicieni tineri am sprijinit în chip nemijlocit, cu logistică, timp liber, voluntariat sau bani, la ultimele alegeri parlamentare? Cetățenia activă pleacă de la asumarea acestui principiu al co-responsabilității iar eșecul dreptei nu e doar eșecul liderilor sau al partidelor, ci și rezultatul unui slab dezvoltat simț asociativ în sânul celei mai prospere pături sociale din România.
De ce nu există blazare americană?

Pentru degradarea politicii locale sau naționale sunt responsabili nu doar legiuitorii, ci și noi, cetățenii. În plan economic, explozia evaziunii fiscale e cauzată de proastele reglementări ale Statului, dar și de complicitatea noastră tăcută, în calitate de consumatori. (De asemenea, la prăbușirea valorilor creștine contribuie nu doar clerul îmbuibat, ci și laicii amnezici, etc.)

Spre deosebire de colectivismul stângii, dreapta susține cetățenia activă plecând de la primatul individului unic și irepetabil. Creștin-democrații vorbesc despre demnitatea intrinsecă a persoanei umane. Dreapta nu caută explicarea dezastrului prin recurs rapid la abstracțiuni precum poporul ori societatea. Limbajul generalist nu ajută. Cu cât mai concret discursul, cu atât mai precisă este ecuația problemei sociale sau politice în cauză. Dreapta recunoaște realități spirituale precum cultura, mentalitatea sau tradiția, dar nu le plasează deasupra curajului individual de a-ți lua viața în propriile mâini. (În grecește, atitudinea aceasta se numește: metanoia.)

Să recapitulăm. Avem șansa, în fiecare dimineață, să ne ridicăm vesel, ori să ne prăbușim letargic în patul văicărelii; să lenevim somnolent și bombănitor, ori să muncim cu poftă pentru noi și pentru familie; să privim în gol ecranele TV, ori să citim o carte de căpătâi; să înmulțim talanții ori să aproximăm depresiv apocalipsa. Ne consolăm cu prezentul mediocru ori ne modelăm un viitor mai bun? Decizia ne aparține întotdeauna nouă și se ia în nume personal.

Vrem un argument palpabil pentru etica responsabilității? Să recitim, atunci, povestea Vitoriei Lipan din Baltagul (1930). Chiar dacă nu era cu totul străină de gândirea magică (prin tot ceea ce înseamnă recursul la superstiții și descântece), soția lui Nechifor – oierul din Măgura Tarcăului – merge până la capăt. Nevasta devine detectiv și nu doarme pentru un singur motiv: vrea să rostească adevărul în fața călăilor bărbatului său. Atentă la rânduielile satului, dar purtătoare a unui nume predestinat la izbândă, Vitoria nu se odihnește atunci când dreptatea sângerează. Vitoria Lipan e răspunsul neașteptat dat Mioriței, plecând de la puterea iubirii și curajul asocierii cu Gheorghiță. Vitoria câștigă pentru că, niciodată, n-a fost și nu s-a socotit singură… (Mă auto-denunț aici în fața organelor de poliție a gândirii cu privire la citarea pozitivă, chiar elogioasă, a unui roman de Mihail Sadoveanu – scriitor socialist, devenit în perioada 1947-1961 culturnic stalinist și ideolog al colectivizării împotriva țăranilor Gheorghe și Ion, dar și Gyury & Janos, etc).

Dacă modelul rural al Vitoriei Lipan pare ușor mitologic, ne-ar putea inspira poate exemplul pozitiv al națiunii americane, despre a cărei energie, ambiție și creativitate vorbește, într-un stil aproape tocquevillian, medicul Martin S. Martin (America povestită unui prieten din România, Ed. Humanitas, 2012). O națiune puternică, îi scrie doctorul Martin profesorului Gabriel Liiceanu, se bazează pe cetățeni care, fără să-și facă mari iluzii cu privire la importanța propriului ego, cred totuși în implicare și în puterea exemplului personal.

O națiune puternică își alege lideri dintre acei oameni capabili să aducă optimism acolo unde alţii cultivă depresia; oameni dornici să se implice în politică nu doar atunci când își pierd stima de sine, statutul sau notorietatea; oameni înzestrați cu bun-simț, încredere, creativitate intelectuală, decență, politețe și alte virtuți mici-burgheze. Forța Statelor Unite ale Americii rezidă în capacitatea oamenilor de-a conlucra în slujba unor idealuri care transcend sfera privată sau dimensiunea strict materială a existenței. Doar în acest fel America a ajuns o cauză mai mare (vezi salvarea Franței în cel de-al doilea război mondial) decât suma cetățenilor săi.
Epilog

În perioada 2013-2016, vom citi nenumărate prognoze despre deșertificarea spațiului civic, despre ascensiunea partidului-stat (USL), despre dispariția opoziției parlamentare și extra-parlamentare. Eu nu sunt atât de pesimist.

Ceea ce va urma, dincolo de abuzurile stângii populiste, va fi un test de maturitate pentru milioanele de români bucuroși să se gospodărească singuri, chiar fără asistența Statului; admiratori ai Vitoriei Lipan, iar nu ai lui Dinu Păturică; oameni dornici să-și iubească țara și atunci când n-o declară zilnic; persoane capabile să-și ajute semenii fără ajutorul birocrației și fără să aștepte aplauze.

În următorii ani, mii de cetățeni vii și ambițioși vor experimenta noi forme de asociere și participare politică. E firesc să fie astfel, pentru că dreapta valorizează experiența. În virtutea acestui recurs la istoria personală și colectivă, vor dispărea treptat și câteva mituri despre figurile mesianice ale dreptei, așa cum se vor adânci anumite decepții privind structuri corupte, învechite și nereformate. Din laboratorul tuturor acestor interacțiuni – necesare și previzibile – nu pot decât să iasă noi forme de cultură organizațională, lideri încercați și nepătați, o nouă generație de tineri cu idei curajoase și proiecte smart. Doar astfel vom putea constitui alternativa la stagnarea brejnevistă și la febra populistă a stângii românești.

Dreapta are o perspectivă empiristă asupra istoriei, iar nu una predestinaționist-dogmatică. Iată de ce, fără să fiu un optimist incurabil, rămân mai ales încrezător în anul 2013.

http://www.nouarepublica.ro/dreapta-experimenteaza-si-are-viitor/

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s