Mihail Neamţu: Cooperativele de partid şi România subdezvoltării

Cooperativele de partid şi România subdezvoltării

Trecutul care nu ne lasă liberi.

Există oare partide capabile să-şi ademenească electoratul cu proiecte de societate, iar nu printr-un recurs la mita electorală (punga, berea şi şoricul)? Există oare o nouă generaţie de tineri patrioţi, dornici să-şi sacrifice existenţa în slujba unei cauze mai mari decât ei înşişi? Iată nişte întrebări fireşti la început de an.

Poţi umple o bibliotecă de fişe cu tárele partidelor politice din România.

Poţi aplica metoda inductivă, plecând de la exemplele şocante de incompetenţă etalate în Parlament şi terminând cu năzbâtiile ultimilor miniştri. Vei trage concluzii apocaliptice.

Poţi alege argumentaţia deductivă, postulând raţionamente de tipul: ce se naşte din pisică şoareci mănâncă! Evident că partidele politice nu puteau atrage spuma societăţii civile din România post-comunistă, în condiţiile în care toate au fost infiltrate sau născute direct în matricea vechii nomenclaturi PCR? Oare ce fel de reflexe puteau fi cultivate de foştii bolşevici, socialişti, dirijişti, naţional-stalinişti pe parcursul unui sfert de veac trecut de la Revoluţie? Ce idealuri şi care doctrine? Câte reţele? Ce fel de oameni? Ce fel de legi?

Hibele şi păcatele acestei lumi sunt deja binecunoscute la nivel strict antropologic. Avem un parlament format din traseişti, şpăgari sau pipiţe, plus o minoritate decentă şi aproape inaudibilă. Descrierile de mai sus, oricât de pesimist-adevărate, ratează însă problema de fond: absenţa proiectelor competitive între structurile politice din România.

Aş vrea să trăiesc într-o ţară unde fiecare partid să se identifice cu un proiect-pilot, diferit de cel al adversarului. Aş vrea să ştiu dacă PSD vrea o Românie agrară, dacă PNL doreşte o Românie a marilor industriaşi sau dacă PDL vrea o economie bazată preponderent pe servicii? Nu ştie nimeni cine ce vrea. De ce să ne mire atunci că metodele de ademenire a electoratului seamănă izbitor: punga, berea şi şoricul?

Citeşti programe de guvernare şi diferenţele de percepţie sunt minime pe probleme majore: cum vedeţi risipa banului public? Dar privatizarea în Sănătate, Educaţie sau Transporturi? (Ignor aici probleme sensibile legate de bioetică, bunăoară.) S-a văzut recent coincidenţa între perspectiva asupra salariului minim pe economie susţinută de PDL şi, respectiv, USL. În discuţiile despre turism, unii s-ar putea să prefere patinoarele iar alţii să-şi dorească palmieri la malul Mării Negre. În esenţă, tot despre risipa banului public e vorba, spre binele întregului popor. Marea gâlceavă electorală sună astfel: ridică-te tu ca să mă aşez (şi să cheltuiesc mai mult) eu.

Cu un asemenea comportament, partidele-cooperativă menţin România în subdezvoltare.

Sunt întregi judeţe şi milioane de români pe care norocul îi ocoleşte, fără ca vreun partid să-i poată oferi speranţa. Sunt regiuni de sărăcie crasă, unde baronii şi acoliţii lor se lăfăiesc în lux (vezi cazul Dragnea în Teleorman). Mizeria se adânceşte iar promisiunile populiştilor dau peste maluri. E suficient să vizitezi oraşe precum Călan sau Petroşani pentru a realiza nevoia imperativă de schimbare. Şi, cu toate acestea, rugina domină peisajul post-comunist al atâtor zone dezafectate, în timp ce Polonia sau Cehia s-au ridicat din cenuşă.

Ce fac partidele-cooperativă pentru a le da acestor oameni cu drept de vot o speranţă? Nimic, în afară de-ai împiedica pe cei cu viziune şi curaj să-şi spună cuvântul. Politicienii veroşi au nevoie ca populaţiile sărace să depindă mereu de ajutorul social (venit sub formă directă sau indirectă de la Stat). Cu cât Statul e mai lăbărţat, cu atât reţelele clientelare stau mai aproape de ţâţa bugetului public. Cu cât oamenii sunt mai liberi şi mai prosperi, cu atât acceptarea reformelor e mai uşoară.

Subdezvoltarea cronică României presupune o abordare strategică şi complexă. Soluţia o reprezintă piaţa liberă şi atractivitatea în termeni de profit pe care o poate reprezenta o anumită investiţie. Dar cine credeţi că se mai gândeşte la asta? Oamenii sleiţi de munca din campanie? Lipitorii de afişe? Think-tankurile muribunde?

Abordarea strategică a subdezvoltării româneşti depăşeşte capacitatea de procesare neuronală a instituţiilor noastre publice, aşa cum sunt gestionate ele de cooperativa de partid, unde incompetenţa managerială, motivaţia cleptocratică şi fragmentarea logică ating cote năucitoare.

Constipaţia instituţională e întrecută numai de politica şperţului, risipa deliberată, viclenia raptului şi nepotismul anti-meritocratic promovat de acele clanuri care trebuie să asigure o pâine la clientela de partid şi de stat….

După un sfert de veac de la Revoluţie, România are nevoie de contra-oferta oamenilor inteligenţi şi dinamici, mobili sub raport social şi  moderat-conservatori în privinţa moralei private, oameni cu idei şi strategii, profesionişti capabili să articuleze o viziune integrată despre ieşirea României din sărăcie. E nevoie de implicarea unei noi generaţii în politică.

Sunt întregi zone dezafectate şi subdezvoltate, prăduite sindicalist în anii 90 de FSN (Valea Jiului, de pildă), care aşteaptă o politică de dezvoltare a parcurilor industriale cuplată cu o strategie agresivă de atragere a capitalului străin cu pachete fiscale atractive („demand and supply side interventions”).

Asemenea politici nu pot fi susţinute de partide corupte, care au probat o incapacitate structurală de-a traduce diagnosticul în terapie şi hârtiile în fapte. Asemenea politici nu pot fi promovate de oameni care nu citesc, nu conversează, nu se pregătesc, nu învaţă şi care rămân la o lectură impresionistică a realităţilor economice. Asemenea politici nu pot fi aplicate de oameni care nu înţeleg planificarea operaţională, bugetarea, implementarea, evaluarea şi auditarea sistemelor economice performante.

Nu doar lipsa capitalului financiar e problema României, ci inexistenţa unei proiecţii de viitor susţinută de principii economice sănătoase şi propulsată de o autentică voinţă politică şi morală de reformare a sistemului ticăloşit.

Partidele noastre s-au obişnuit să administreze un status quo între două alegeri, amenajînd doar contractele pentru sponsorii de partid.

E momentul să pornim în căutarea tinerilor patrioţi, ieşiţi din vizuina partidelor cleptocratice. Trei proiecte inteligente aplicate României reale pot face mai mult decât toate măreţele strategii de la Lisabona ori de la Snagov, rămase pe hârtie.

Avem treabă!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s