Comunicat Noua Republică Galaţi: Noua Republică este partid înregistrat juridic

154786_415947471810100_906240531_nÎn data de 29.01.2013, Curtea de Apel Bucureşti a anulat cererea de recurs, respingând contestaţiile numiţilor Bălăceanu Radu şi Dineaţă Vasile, ca netimbrate, menţinând astfel irevocabilă hotărârea de înfiinţare a partidului Noua Republică, pronunţată de Tribunalul Bucureşti la data de 28 iunie 2012.

Dobândind personalitate juridică, Partidul Nouă Republică urmează să fie înscris în Registrul Partidelor Politice.

Cele două contestaţii s-au dovedit nefondate, neserioase şi chiar suspecte, una dintre cereri fiind trimisă de la numărul de fax al uneii instituţii a statului, AVAS, scopul vădit fiind acela de a împiedica inregistrarea Noii Republici ca partid înainte de alegerile parlamentare.

Dincolo de astfel de şicane, Noua Republică atrage atenţia asupra faptului că apariţia unui nou partid în peisajul nostru politic nu este încurajată prin lege: pentru înfiinţarea unui partid în România, conform Legii 14/2003, se cer 25 000 de semnături spre deosebire de Slovacia unde pentru libera asociere politică se impun 10 000 de semnături, în Anglia şi Germania considerându-se că doar 3 fondatori sunt necesari pentru funcţionarea validă a unui partid.

Ceea ce ar fi trebuit să fie semnul unei democraţii mature, naşterea unui partid în spaţiul politic autohton pare mai degrabă să reprezinte o ameninţare pentru cea mai mare parte a clasei politice care în aceşti 23 de ani s-a preocupat îndeosebi de conservarea privilegiilor şi nicidecum de stabilirea unui cadru legislativ favorabil competiţiei politice libere şi corecte.

Membrii şi simpatizanţii neorepublicani au strâns în stradă, printre cetăţeni, 30 000 de semnături, Noua Republică reuşind, în ciuda contestaţiilor care au împiedicat înregistrarea partidului în termen util, să participe pe listele alianţei de centru-dreapta la alegerile parlamentare din decembrie, cu un număr de 11 candidaţi: Valeriu Todiraşcu, Prim-Vicepreşedintele Noii Republici, câştigând mandatul de Senator în Parlamentul României, ceilalţi candidaţi obţinând rezultate onorabile, peste media procentuală a alianţei.

 Noua Republică îşi propune refondarea vieţii politice pornind de la principiile democraţiei şi ale statului drept, prin promovarea unor oameni politici integri şi profesionişti, capabili să convingă electoral şi să impună proiecte viabile şi necesare.

Noua Republică are astfel de oameni şi îi aşteptă alături pe toţi cei care doresc să pună umărul la o construcţie îndrăzneaţă, vitală.

Noua Republică Filiala Judeţeană Galaţi

Cristina Dobreanu

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s