Scurtă pledoarie pentru zona metropolitană Galaţi-Brăila

galati-braila-copyPotrivit proiectului de reorganizare administrativ-teritorială pregătit de Guvernul Ponta, România va fi împărţită în 8 regiuni; regiunea S-E va cuprinde judeţele  Brăila, Galaţi,Tulcea, Constanţa, Buzău, Vrancea, cu reşedinţa cel mai probabil la Constanţa, deşi s-a vehiculat şi posibilitatea de a se stabili centrul administrativ la Brăila.

O ocazie pentru rediscutarea şi regândirea megalopolisului Galaţi-Braila, un proiect lansat cu avânt în primăvara lui 2007 şi sufocat în faşă sub presiunea orgoliilor celor doi primari.

Prin unificarea celor două oraşe într-o metropolă cu trei sectoare, având centrul administrativ în cartierul Cantemir, zona Galaţi-Brăila ar reprezenta a doua aglomerare urbană din România după Bucureşti. Gălăţenii şi brăilenii trebuie să conştientizeze că fără această zonă metropolitană  nu vor reuşi prea multe,  şi că doar rivalităţile inutile au îngropat mult râvnitul proiect al podului peste Dunăre. În 20 de ani  nu am reuşit să avem un aeroport şi nici măcar o line de tramvai care să lege cele două oraşe.

Galaţi-Brăila ar deveni  al doilea oraş din ţară şi un potenţial reper pe harta României pentru investiţiile străine,  cu o posibilitate crescută de a atrage fonduri europene şi   de a se impune drept capitală de reşedinţă a regiunii S-E.

Gabriel M. Anghel

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s