Fesenismul sau cum s-a preluat o ţară (I), Ioan Mihai Greceanu

| 20/02/2013

Partidul-stat

Pentru tinerii cu vârstă sub 30 de ani, FSN şi fesenismul sunt noţiuni practic necunoscute. Înţelegerea situaţiei în care se află ţara acum este însă imposibilă fără câteva cunoştinţe de istorie recentă. De aceea, pentru ca tinerii ce citesc sau vizionează cuvântarea recentă a preşedintelui PNR, Mihail Neamţu, să înţeleagă mai bine ce îşi propune Partidul Noua Republică sunt necesare câteva precizări istorice.FSN

Revoluţia din 1989, pe care unii participanţi au dorit-o anticomunistă, a fost rapid deturnată de complotiştii conduşi de Ion Iliescu, care reprezentau linia a doua a Partidului Comunist şi „braţul înarmat” al acestui partid, Securitatea. Încă din primele ore după ce familia Ceauşescu a părăsit clădirea Comitetului Central, acolo s-au strâns câţiva indivizi legaţi prin diverse tipuri de legături (de partid, securiste sau ale serviciilor secrete străine) şi au pus la cale noua organizare a statului postrevoluţionar.

Generalul Nicolae Militaru, demascat ulterior agent al KGB, a propus, încă de atunci, ca noua putere „de partid şi de stat” să se numească Frontul Salvării Naţionale (FSN), organizaţie care îşi anunţase prezenţa cu 6 luni înainte printr-o scrisoare manifest. Deşi Petre Roman, prezent la acea întrunire, a susţinut că această titulatură de organ de partid şi de stat „sună ca dracu” pentru că amintea de titulatura Partidului Comunist, nimeni nu a negat dorinţa noii puteri de a acapara, cu ajutorul unui partid, întreaga putere în stat. Partidul-stat care reprezentase din 1945 forma de guvernământ în perioada comunistă se reactualiza.

Pentru a readuce România în lumea ţărilor frecventabile, Revoluţia trebuia, însă, să aducă pluripartidismul în viaţa politică. Cum se împăca această condiţie cu partidul-stat? S-a găsit o soluţie simplă: mimarea pluripartidismului. Când Ion Iliescu şi FSN au constatat că pardidele istorice (PNŢ, PNL şi PSD) s-au grăbit să se înscrie în lista partidelor politice nou create, promisiunea că FSN va organiza alegeri libere, fără a participa la ele, a fost încălcată şi forţa care reprezentase până atunci Statul (Consiliul Frontului Salvării Naţionale) şi care îşi construise rapid organizaţii în toate întreprinderile (atunci proprietate de stat, în totalitate) şi în toate organismele centrale şi locale ale Statului a devenit partid şi a participat la alegerile din mai 1990.

Mai mult, ca răspuns la manifestaţiile de protest de amploare organizate în iarna anului 1990, FSN a mobilizat muncitori din Bucureşti şi mineri de pe Valea Jiului pe care i-a înarmat cu bâte pentru a pedepsi partidele care au avut îndrăzneala să dorească alegeri cinstite, de pe poziţii egale. TVR, atunci „liberă”, a prezentat cu lux de amănunte acţiunea „legitimă” de anhilare a opoziţiei prin devastare de sedii şi agresarea liderilor de partid de către „oamenii muncii indignaţi” de încercarea de preluare a puterii din partea capitaliştilor veroşi care „nu mâncaseră salam cu soia” în perioada comunistă. Soluţia pentru „liniştea noastră” era, în mod evident, revenirea la conducerea Statului a unei forţe asemănatoare celei anterioare, partidul neocomunist, mai mult sau mai puţin criptocomunist, FSN, condus de liderul comunist rebranduit, Ion Iliescu.

Ce interese au determinat recurgerea la manipulări de tip comunist şi la mobilizarea unei clase sociale împotriva altora, cu reversarea completă a simpatiei produse în Europa de Revoluţia română? Miza nu a fost numai menţinerea puterii politice într-o perioadă critică în care orice forţă politică s-ar fi erodat inevitabil. Miza a fost cucerirea puterii economice în perioada tranziţiei de la economia socialistă la economia de piaţă. Cea mai mare parte a averii ţării avea să fie privatizată. Statul urma să facă aceasta. Partidul-stat urma să fie beneficiarul.

Cine au fost membrii acestui partid-stat urmaşul partidului-stat comunist? Au fost cei care au avut informaţii despre ceea ce avea să se întâmple, cei care făceau parte din nomenklatura extinsă a PCR, din Securitate şi cei care au reuşit să se facă repede utili acestei grupări. Interesul economic a dat coerenţă şi unitate acestui partid construit în câteva luni şi întinderea pe mai mulţi ani a procesului de privatizare a dus la dăinuirea FSN până astăzi.

Aceşti oameni, unii dotaţi cu experienţă şi competenţă în şcolile de partid şi ale Securităţii, alţii dotaţi numai cu tupeu şi lipsă de scrupule, au fost cei care aveau să devină capitaliştii importanţi de astăzi. Îmbogăţirea lor nu s-a bazat pe inovaţie, pe crearea de plus-valoare ci pe modalităţi mai mult sau mai puţin legale de a prelua avuţia statului cu largul concurs al responsabililor statului. Ulterior, când privatizările au încetat, „capitaliştii” autohtoni s-au specializat în câştigarea contractelor cu Statul, în acapararea unei părţi cât mai mari din cheltuielile Statului în favoarea lor şi a partidului lor. Caracteristice fesenismului au fost şi sunt lipsa de scrupule a indivizilor şi spiritul de haită în asaltul lor concertat asupra bogăţiei publice.

De ce vorbim încă de fesenism când FSN a dispărut ca denumire din eşicherul politic încă din anii ’90, după ce în 1992 partidul lui Ion Iliescu s-a rupt în PDSR condus de el şi FSN, viitorul PD condus de Petre Roman? Spiritul fesenist a persistat, însă, în ambele partide, dar şi în cele create de Virgil Măgureanu pentru a anihila orice încercare de impunere a unor partide oneste. Pe de altă parte, chiar după ce Convenţia Democrată (CDR), care avea la bază Partidele Istorice şi Alianţa Civică, organizaţie curată condusă de Ana Blandiana, a câştigat puterea politică în iarna anului 1996, spiritul fesenismului a contaminat şi noua forţă politică prin cooptarea la guvernare a PD, fost FSN şi viitor PDL şi prin persoane infiltrate de Virgil Măgureanu în partidele istorice. Guvernarea CDR şi preşedinţia Emil Constantinescu (care s-a declarat învins de „servicii”) a reuşit să compromită ideologia de dreapta, atâta câtă înmugurise în CDR.

Fără Corneliu Coposu, Emil Constantinescu şi CDR au fost demne reprezentante ale fesenismului. Atunci au început marile privatizări, s-au produs marile falimentări ale întreprinderilor de stat care au fost preluate pe nimic de cei care aveau informaţii şi făceau parte din noua nomenclatură, să-i spunem fesenistă. Lucrurile s-au facut transpartinic, opoziţia la FSN a dispărut practic odată cu dispariţia PNŢcd în anul 2000, partid care a încasat singur dezamăgirea societăţii în legătură cu deplasarea întregii clase politice spre fesenism. După un mic intermezzo cu PNŢcd la putere, cenzurat tot timpul de partidele feseniste, partidul-stat şi-a recăpătat universalitatea în politica românească, o calitate pe care a păstrat-o până în zilele noastre. Întreaga clasă politică de acum, chiar şi partidul „antisistem” PPDD, este fesenistă. Niciun partid diferit de FSN nu a putut să supravieţuiască în perioada postrevoluţionară.

Rezumat

FSN a fost creat în zilele Revoluţiei ca un partid care urma să înlocuiască Partidul unic Comunist în perioada de tranziţie de la socialism la capitalism.

Pluripartidismul a fost mimat prin înfiinţarea a nenumărate partide copie, conduse de acelaşi tip de oameni. Orice partid care nu era urmaşul PCR a fost anihilat prin crearea în laboratoarele fostei Securităţi a unuia sau mai multor partide cu nume şi program asemănător.

Principalele „calităţi” ale FSN şi ale ideologiei feseniste sunt: spiritul de gaşcă sau haită, pentru a păstra unitatea în acţiunea de jefuire a bunurilor publice, perfidia şi ipocrizia în discursul populist, dispreţul pentru democraţie, dar mimarea ei în acţiunile la vedere, inversarea scalei valorilor şi promovarea nulităţilor obediente şi lătrătoare în poziţii cheie, dispreţul pentru intelectuali şi distrugerea învăţământului, în primul rând prin pauperizarea cadrelor didactice, cu scopul de anihilare a elitelor sociale, distrugerea asistenţei medicale şi a profesiunilor liberale (cu excepţia celor de notar şi avocat) pentru sufocarea clasei mijlocii, îngroparea în birocraţie şi fiscalitate ridicată a iniţiativei antreprenoriale pentru crearea monopolurilor firmelor controlate de clasa politică, desfiinţarea liberei concurenţe prin licitaţii trucate şi subjugarea Justiţiei, generalizarea corupţiei care a cuprins până şi aparatul imunitar al societăţii.

Rezultatul se vede astăzi când urmaşii FSN şi ai fesenismul reprezintă atât puterea economică cât şi puterea politică în România.

Va urma

http://www.nouarepublica.ro/fesenismul-sau-cum-s-a-preluat-o-tara-i/

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s