Căutăm oameni mai buni decât noi

425975_402365063187530_325121155_nNu poţi reforma ceea ce este în fond viciat.

Noua Republică are un fundament sănătos, nu e un partid trucat sau cumpărat drept vehicul electoral pentru lansarea carieristă sau clientelară a unora sau altora, nu are rădăcini feseniste şi nici implanturi dubioase, e o construcţie pe termen lung, cu deschidere deosebită spre oamenii integri şi profesionişti.

Creştem şi nu oricum, rostul Noii Republici este să descopere, să atragă, să educe şi să promoveze oameni vrednici în viaţa politică şi în structurile statului. Căutăm oameni mai buni decât noi.Like&Share&Join us:)

Reclame

Trei deputaţi gălăţeni se bucură de protecţia specială a Comisiei Juridice a Parlamentului

Partidul Noua Republică Filiala Judeţeană Galaţi denunţă situaţia privilegiată a celor trei deputaţi gălăţeni ocrotiţi în mod special şi abuziv de Comisia Juridică a Parlamentului:

1. Aurel Nechita, deputat PSD, declarat incompatibil de ANI. Deşi raportul de evaluare este definitiv şi irevocabil prin hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, acesta a fost trimis spre avizare Comisiei Juridice a Parlamentului care are nevoie de două săptămâni de zile pentru a întocmi un raport. Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, se referea la cazul Nechita ca la un unul foarte complicat, de natură să revoluţioneze legea ANI privind incompatibilităţile.

2.Florin Pâslaru, cu un raport ANI de constatare a conflictului de interese, rămas definitiv prin necontestare,este protejat de aceeaşi Comisie Juridică care a hotărât că deputatul PSD nu se află în conflict de interese.

3.În cazul lui Victor Paul Dobre, deputat PNL, fost ministru delegat pentru Administraţie în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată (dosarul Referendumului), Comisia Juridică a Parlamentului a dispus menţinerea imunităţii acestuia şi neînceperea urmăririi penale.

   Într-un Parlament care respectă justiţia şi separaţia puerilor în stat, s-ar fi impus demisia sau revocarea imediată a celor trei deputaţi sus-numiţi. Din păcate, dispreţul parlamentarilor USL faţă de regulile bunului simţ, faţă de lege şi hotărârile instanţelor judiciare, este flagrant, menţinându-ne, în fond, în afara ţărilor Uniunii Europene unde principiile statului de drept nu se negociază.

Dovezile privind conflictul de interese şi starea de incompatibilitate sunt simple şi clare. Deputatul PSD, Florin Pâslaru, şi-a angajat fiul al Biroul Parlamentar, în perioada 2009-2011, încălcând, astfel, prevederile Legii 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

Partidul Noua Republică Filiala Judeţeană Galati consideră abuzivă decizia Comisiei Juridice a Parlamentului care a stabilit că deputatul Florin Pâslaru nu se află în conflict de interese pe motiv că acesta nu ar fi primit raportul ANI . Pe site-ul ANI există întreg istoricul dosarului din 2011, consemnându-se adresele trimise de Agenţia Naţională de Integritate, cu confirmare de primire, prin care deputatului PSD îi erau aduse la cunoştinţă datele raportului de evaluare şi la care nu s-a înaintat nici o obiecţie.

De asemenea, considerăm un abuz tergiversarea revocării din funcţia de deputat a lui Aurel Nechita, prin nepunerea imediată în aplicare a hotărârii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în urma căreia raportul de evaluare ANI a rămas definitiv şi irevocabil. Aurel Nechita a exercitat simultan funcţia de parlamentar şi  decan al Facultăţii de Medicină şi Farmacie din cadrul Universităţii Dunărea de Jos, Galaţi. Comisia Jurdică ar fi trebuit doar să ia act de hotărârea instanţei supreme şi să dea avizul de anulare a mandatului, şi în nici un caz să supună analizei raportul ANI rămas definitiv şi irevocabil.

Partidul Noua Republică Filiala Judeţeană Galaţi solicită rediscutarea în Comisia Juridică a cazului lui Victor Paul Dobre, fostul ministru fiind acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice forma calificată, şi ridicarea imunităţii acestuia, încât organele de urmărire penală să-şi continue libere demersul .

Parlamentarii USL trebuie constrânşi să se obişnuiască cu prima regulă imuabilă a statului de drept: nimeni nu este mai presus de lege .

Noua Republică luptă pentru refondarea clasei politice pornind de la asumarea în fapt, nu doar declarativ, a democraţiei şi principiilor statului de drept, prin promovarea în viaţa politică şi în structurile statului a oamenilor integri şi profesionişti.

O justiţie puternică, independentă, înseamnă pentru fiecare dintre noi mai multă prosperitate şi demnitate.

Liber la privilegii pentru parlamentarii gălăţeni

| 15/02/2013

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, se referea deunăzi la situaţia de incompatibilitate a deputatului PSD Aurel Nechita ca la un caz foarte complicat, care ar putea ”revoluţiona” legea ANI prinvind incompatibilităţile. Cazul Nechita ”va fi unul de manual pentru toată lumea”, formula sibilinic domnul Zgonea.

 45487_10151212786000825_1566829454_nCu siguranţă, înţelegerea unui asemenea caz nu e pentru muritorul de rând, nici măcar de nasul ANI şi al instanţei supreme. Comisia Juridică reunită va citi în globul de sticlă şi va decide dacă se impune debarcarea urgentă a lui Aurel Nechita sau i se va prelungi sejurul parlamentar până la noi alinieri astrale.

Dispreţul parlamentarilor USL faţă de lege şi separaţia puterilor în stat, faţă de cetăţenii ale căror interese ar trebui să le reprezinte, a întrecut de mult şi cele mai pesimiste aşteptări. A devenit o obişnuinţă asaltul mediatic, politic asupra justiţiei şi, în cele din urmă, legislativ.

Proiectul noului Statut al Senatorilor şi Deputaţilor consolidează protecţia parlamentarilor, ciuntind din independenţa şi eficienţa sistemului judiciar, şi e suficient să amintim eliminarea din acest proiect a articolului care prevede încetarea mandatului de senator şi deputat la data rămânerii definitive, prin necontestare, a raportului de evaluare ANI. În viziunea USL, Agenţia Naţională de Integritate trebuie îngropată, lăsându-i-se cel mult un rol consultativ şi în nici un caz posibilitatea de a decide cu privire la integritatea demnitarilor.

Nu întâmplător, Comisia Juridică din Parlament a hotărât de curând că deputatul PSD, Florin Costin Pâslaru, nu se alfă în conflict de interese, pe motiv că nu ar fi primit raportul de evaluare ANI pentru a-l contesta. Gureşul colaborator al Securităţii şi, pe cale de consecinţă, deputat PSD, şi-a angajat fiul la Biroul Parlamentar, în perioada 2009-2011. Raportul Ani (2011) de constatare a conflictului de interese a rămas definitiv prin necontestare, impunându-se revocarea din funcţie a deputatului şi interdicţia de a mai ocupa o funcţie sau o demnitate publică timp de trei ani. Hotărârea Comisie Juridice este fără temei, absurdă, pe site-ul ANI existând istoricul dosarului şi consemnarea adreselor trimise de ANI cu confirmare de primire, prin care deputatului i se aducea la cunoştinţă raportul de evaluare.

Nesocotirea justiţiei în cazul lui Aurel Nechita, ca şi în cel al lui Sergiu Andon şi Mircea Diaconu, este flagrantă, Parlamentul permiţându-şi să tergiverseze punerea în aplicare a hotărârii instanţei supreme, trimiţind-o spre analiză Comisiei Juridice din Parlament. Hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu este obiect de discuţie şi de interpretare pentru Parlament, ea trebuie constatată şi aplicată imediat. Parlamentul trebuie să ia act de hotărârea instanţei supreme şi să anuleze mandatul de deputat al lui Aurel Nechita.

De ce consideră Valeriu Zgonea cazul lui Nechita ca fiind unul referinţă, şi de ce raportul ANI a fost trimis la Comsia Juridică care are nevoie de două săptămâni de zile pentru a întocmi un raport, când ar fi trebuit doar să se ia act de hotărârea instanţei supreme? Nu există un alt răspuns în afara dispreţului USL faţă de lege şi a nevoii de a subordona justiţia, dacă nu definitiv, măcar temporar şi parţial, creând imaginea unei justiţii slabe, ineficiente, dependente de interpretările şi avizele extra-specializate ale Comisiei Juridice a Parlamentului. Atenţionările Comisiei Europeane din raportul MCV sunt o bagatelă pentru majoritatea noastră parlamentară, nu o să vedem prea curând vreun parlamentar de bun simţ care, fiind declarat incompatibil de ANI, să-şi dea demisia, şi nici vreun consens parlamentar pentru găsirea unei formule de revocare mai rapidă a demnitarilor cu probleme de integritate.

Deputatul PSD, Aurel Nichita, ştiind de raportul ANI din 2011, abia în luna ianuarie a acestui an a catadicsit să demisioneze din funcţiile publice de conducere deţinute, şi nu putine la număr, doar trei. În timp ce-şi exercita mandatul de parlamentar, fruntaşul deputat cumula şi funcţia de decan al Facultăţii de Medicină şi Farmacie din cadrul Universităţii Dunărea de Jos, Galaţi, şi pe cea de şef al Secţiei Clinică Pediatrie II de la Spitalul pentru Copii ”Sf. Ioan” Galaţi, plus funcţia de preşedinte al Colegiului Medicilor Galaţi.

Nesimţirea şi batjocura dospesc la cald într-un Parlament devenit refugiul de lux al impostorilor, corupţilor, puşcăriabililor, condamnaţilor, incompatibililor, iar parlamentarii gălăţeni se află la loc de cinste în această grande famiglia. Un alt parlamentar gălăţean, Victor Paul Dobre, fost ministru delegat pentru Administraţie în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată (dosarul Referendumului) este protejat de aceeaşi Comisie Juridică a Parlamentului care a dispus neînceperea urmăririi penale.

În mod normal, în Galaţi, locurile a trei deputaţi ar trebui să devină vacante, urmând să se organizeze din nou alegeri, bineînţeles, dacă nu o visa premierul Ponta să păstreze neatinse scaunele celor trei împricinaţi, relicve pentru un viitor muzeu al celui mai corupt Parlament.

Cristina Dobreanu

Noua Republică Galaţi

Un Stat pentru cetăţeni, Corneliu Berari

 Discursul susţinut de Corneliu Berari (Membru al Preşedinţiei Partidului Noua Republică) la Adunarea Naţională de la Sibiu, 8-10 februarie 2013

 După atâtea prezentări deosebit de interesante îmi revine mie provocarea de a vă pune la încercare răbdarea cu o intervenţie pe o temă care poate părea himerică anumitor teoreticieni de dreapta, dar, pe care, personal, o consider deosebit de importantă nu doar pentru succesul proiectului Noua Republică dar şi pentru supravieţuirea cu brio a statului român în lumea atât de competitivă a globalizării.

 Pe scurt, tema intervenţiei mele priveşte posibilitatea realizării unei mutaţii structurale în modul de funcţionare al instituţiilor publice din România, în aşa fel încât statul român să nu mai fie perceput ca o stăpânire arbitrară şi spoliatoare (așa cum l-au perceput atâtea generaţii de înaintaşi şi cum îl percep şi astăzi mulți dintre noi) ci să fie privit de către cetăţeni într-un mod similar cu cel în care străbunii noştri de la Roma şi-au înțeles statul, ca fiind o res publica, un bun comun, aparținând tuturor cetăţenilor, pentru care să se merite să plătești taxe, să depui eforturi pecuniare iar dacă ceasul istoriei o impune, să fii dispus să faci sacrificii chiar mai mari.

 Din fericire, atât locul, cât şi timpul vin în sprijinul argumentaţiei pe care vreau să o dezvolt în faţa dumneavoastră. Locul, pentru că doar ieşind din hotel şi plimbându-ne puţin prin Sibiu / Hermannstadt puteam vedea ce înseamnă o administraţie competentă şi inteligentă, capabilă să pună în valoare punctele tari ale unei comunităţi. Timpul sau mai degrabă momentul pentru că, după cum atâţia dintre dumneavoastră ştiu, în această săptămână am comemorat 60 de ani de la moartea lui Iuliu Maniu. Aşadar, în acest moment în care realizăm o evaluare de etapă a proiectului Noua Republică, cred că evocarea figurii lui Iuliu Maniu şi a proiectului istoric de lungă durată în numele căruia acest politician democrat şi patriot a ales să rămână în ţara cotropită de Armata Roşie, deşi ştia prea bine că această alegere înseamnă temniţă şi moarte, ne poate ajuta să poziţionăm Noua Republică în lunga durată a modernităţii politice româneşti şi a evoluţiei statalităţii în teritoriile locuite de români.

Proiectul politic căruia Iuliu Maniu i-a dedicat întreaga sa viaţă a fost, după cum ştim, nu doar realizarea unui stat al tuturor românilor (ca principiu de configurare teritorială a statului) ci şi a unui stat al dreptăţii, al domniei legii şi al deplinelor libertăţi politice şi civice pentru toţi cetăţenii statului, indiferent de apartenenţa lor etnică, culturală sau confesională.

 Acest proiect n-a putut fi desăvârșit în perioada democraţiei interbelice din mai multe motive, atât interne dar şi externe, între care factorul esenţial a fost subminarea ordinii internaţionale de către două puteri revoluţionare, URSS şi mai apoi Germania nazistă, care-şi propuseră nu doar revizuirea echilibrului internaţional de putere ci desfiinţarea unor valori, norme și instituții constitutive pentru civilizaţia europeană de sorginte iudeo-creştină.

 Ce e însă uluitor, ba chiar strigător la cer, este faptul că în cei 22 de ani de democraţie post-comunistă, în condiţii internaţionale infinit mai favorabile, generaţia de politicieni ajunsă la putere după 1989 s-a dovedit nu doar incapabilă, dar pur şi simplu absolut dezinteresată de a relua şi duce la bun sfârşit proiectul istoric de transformare a statului român într-un stat de drept. Excepțiile pe care le cunoaștem cu toții în rândurile acestei generații politice nu fac decât să sublinieze și mai pregnant eșecul structural al așa-zisei clase politice post-decembriste.

 Vestea foarte proastă adusă de evoluţiile halucinante din ultimul an este că statul de drept dar şi statul ca o sumă de capabilităţi organizaţionale este încă foarte fragil în România.

Vestea bună este că, cel puţin deocamdată, există judecători şi la Bucureşti, nu doar la Berlin sau Strasbourg şi că, în ciuda asaltului masiv dat de o parte a clasei politice asupra statului de drept şi a apărării mai mult simulate decât realizată efectiv de cealaltă parte a spectrului politic, structuri fundamentale ale statului sunt încă în picioare în România.

Concluzia inevitabilă care trebuie trasă de orice observator lucid este că nu se mai poate aştepta mare lucru de la partidele actuale. Avem nevoie de altfel de partide în România, de altfel de forţe politice decât acelea care, la douăzeci de ani de existenţă, şi-au dat examenul deplinei incapacităţi şi imaturităţi democratice în vara anului 2012.

Avem nevoie, de fapt, de Noua Republică. Personal, dacă în urmă cu câteva luni, la congresul de înfiinţare, priveam Noua Republică ca o posibilitate, după toate câte s-au întâmplat în ultimele luni, am ajuns să consider Partidul Noua Republică drept o necesitate istorică pentru salvarea ordinii de drept în România şi pentru iniţierea procesului de gestionare cu succes a adaptării poporului și statului român la provocările lumii care se va naşte din cenuşa actualei crize financiare, ecologice şi demografice.

Dincolo de discuţia despre identificarea resurselor necesare pentru o funcţionare optimă la nivel operaţional (şi care are o importanţă critică în această fază de început a Noii Republici ca organizaţie de partid), cred că la nivel strategic Noua Republică va putea avea un impact major asupra societăţii româneşti dacă va reuşi coalizarea sub cupola unui proiect politic comun a generatorilor de valoare adăugată din România, care, foarte simplist, ar putea fi clasificaţi în trei categorii: i) posesorii şi generatorii de capital economic (întreprinzătorii – Besitzbürgertum), ii) posesorii de capital cultural (elitele profesionale – Bildungsbürgertum) şi iii) acele segemente ale populaţie care sunt încă ataşate valorilor perene ale civilizaţiei europene creştine, segmente sociale în care se generează cel mai preţios capital al acestei ţări, oamenii de mare caracter şi de nădejde, care, de regulă, tind să se nască în familii funcţionale, clădite pe valorile mai sus amintite. Pentru un succes deplin, această alianţă tripartită la nivel politic ar trebui să se sprijine pe un pivot instituţional solid, dat de un aparat de stat profesionist şi competitiv la nivel european.

Aşadar, consider că la nivel strategic, în proiectul de reprezentare politică a intereselor producătorilor de valoare adăugată din această ţară, Partidul Noua Republică ar trebui să aibă în vedere ca prioritate politică majoră creşterea capabilităţilor şi performanţelor instituţiilor publice din România. În ce fel se poate realiza aceasta, vom detalia cu alte ocazii, cele șape minute alocate prezentării de față nefiind suficiente nici măcar pentru o sumară introducere în acestă temă atât de complexă. Idei avem destule și am început să lucrăm la punerea lor în practică, în ciuda precarității resurselor materiale care ne stau la dispoziție în acest moment.

În orice caz, dacă prin acţiunea partidului Noua Republică, statul român ca stat de drept se va sprijini pe funcţionarea unui serviciu public cu performanţe cel puţin egale cu cele înregistrate de serviciile publice ale Uniunii Europene, cred că, pentru prima oară în istoria poporului român, statul nu va mai fi o stăpânire arbitrară, coruptă şi jecmănitoare ci va fi o res publica autentică, adică bunul comun al cetăţenilor capabili să ducă o viaţă cu sens şi să producă valoare adăugată în societate. Doar aşa proiectul asumat de Iuliu Maniu și de alți ctitori ai României Mari la începutul secolului al XX-lea va deveni realitate în prima jumătate a secolului al XXI-lea iar jertfa lui şi atâtor mii şi mii de români (care au ales suferinţa, marginalizarea, temniţa şi moartea în locul mincioasei utopii a raiului pe pământ promise de comunişti) va rodi în generaţiile de acum şi-n cele viitoare.

Libertate, demnitate, prosperitate. Discurs susţinut de Caius Râpanu

Discursul susţinut de Caius Râpanu (Membru al Comitetului Executiv Naţional) la Adunarea Naţională de la Sibiu, 8-10 februarie 2013

Suntem unici

.Caius Râpanu

 Noi ne-am născut frumos. Am luat fiinţă din preaplinul sufletelor, al minţilor şi al speranţelor.

 Am apărut acum, în momentul în care este cea mai mare nevoie de noi.

 Multora dintre noi noţiunea de a face politică le-a fost străină până foarte de curând. Ne-am alăturat Noii Republici dintr-un spirit de responsabilitate, de patriotism, animaţi nu de sintagmele de “a avea şi a acumula” ci de “a deveni şi a fi”.

Viziunea noastră despre România poate fi descrisă simplu şi curat prin câteva cuvinte ce îmbină rezonanţa tradiţiei cu năzuinţele legitime ale unui popor modern şi european.

 Dorim o “naţiune română liberă, demnă şi prosperă”.Vom vindeca naţiunea română. O naţiune bolnavă acum, sfâşiată de tarele comunismului amplificate până la extrem în ultimii 23 de ani de o clasă politică iresponsabilă, venală şi, în esenţă, ticăloasă. O naţiune întoarsă împotriva sie însăşi, în care diferenţe de vedere şi doctrină – normale într-un stat modern – sunt transformate în laboratoarele de strategii electorale în conflicte absurde, ireconciliabile şi devastatoare pentru sănătatea naţiunii.

Vom elibera România. Esenţa libertăţii este de a putea visa, şi – mai ales – de a-ţi putea îndeplini visul. Românii au acum libertatea de a-şi abandona ţara şi de a-şi realiza visele aiurea în lume, dar atât de puţin în ţara lor. Îi vom elibera pe concetăţenii noştri de complexe, de temeri, de lehamite, le vom redescoperi mândria şi mentalitatea de învingători.

 Vom reda demnitatea României. Un om demn, este conştient de drepturile şi responsabilităţile sale, de ceea ce i se cuvine, are pretenţii justificate de la societatea în care trăieşte şi de la statul al cărui cetăţean este. O Românie demnă este o ţară în care justiţia este eficientă şi egală pentru toţi, în care toate drepturile cetăţeanului sunt imuabile şi exercitarea lor nu este împiedicată de nimeni şi nimic. O astfel de ţară devine un membru demn al comunităţii naţiunilor Europei şi al lumii.

Vom construi o naţiune prosperă. În absenţa prosperităţii, libertatea şi demnitatea rămân noţiuni ideale, dar lipsite de conţinut. Diferenţa dintre cerşetorul din stradă invocând generozitatea trecătorilor şi pensionarul ce aşteaptă disperat o indexare este doar aparentă. În esenţă, sărăcia unei Românii transformate într-o naţiune de clăcaşi europeni este în exclusivitate din vina politicului. Administraţia ineptă şi coruptă, care descurajează investiţiile, care impozitează oneros şi risipeşte, nu poate asigura prosperitatea.

Libertate, demnitate, prosperitate. Aceasta este viziunea Noii Republici despre viitorul României. Cuvinte comune, încărcate însă de semnificaţii profunde, constituind împreună un întreg program de acţiune politică viitoare pe care ni-l asumăm cu responsabilitate, curaj şi hotărâre.

Viziunea Noii Republici se conturează firesc în articularea unei misiuni a partidului, a modului de acţiune pentru realizarea acestei viziuni.

Citez: “Misiunea Noii Republici este constituirea unui partid autentic de dreapta care să descopere, să atragă, să educe și să propulseze în structurile Statului oameni liberi, competenți și virtuoși.”

Suntem un partid de dreapta. Autentic nu numai prin identitatea asumată. Dreapta e astăzi uzurpată şi demonetizată în România. Ori se revendică genealogic de la PCR, ori miroase a bani murdari şi brânză de burduf, ori e o adunătură de convenienţă în scopuri pur electorale. Noi nu suntem nici bastarzii partidului comunist şi nici avortonii Securităţii.

Noi suntem un partid de dreapta ca doctrină, mod de acţiune, organizare internă şi relaţii, atât în interiorul partidului, cât şi în afara sa.

Şi nu suntem singuri. Toţi cei care apreciază – în mod conştient sau nu – valorile dreptei, cei ce se identifică cu aspiraţiile clasei de mijloc sunt nu numai electoratul nostru, dar se constituie firesc în bazinul nostru de simpatizanţi şi viitori membri.

Misiunea ce ne-am asumat-o noi, cei ce suntem astăzi în Noua Republică, se referă în bună parte şi la dumneavoastră, cei ce veţi adera în viitor, la familiile, prietenii şi concetăţenii dumneavoastră. Din rândurile dumneavoastră vom descoperi viitorii politicieni ai României. Veţi putea să vă dezvoltaţi firesc în rândurile noastre. Vă vom facilita accesul, ascensiunea în Noua Republică şi în politica Românească, vă vom oferi sprijinul, vă vom împărtăşi experienţa şi cunoştinţele noastre.

Dumneavoastră meritaţi să fiţi viitorii factori de decizie ai Statului Român, arhitecţii României de mâine.

Vă cerem însă ceva. Vă cerem totul. Vă cerem să fiţi competenţi, să fiţi integri, să fiţi animaţi aşa cum suntem noi de patriotism, de spirit de sacrificiu, de entuziasm şi pragmatism, de idealism şi înţelepciune.

 Obiectivele ce decurg din misiunea noastră sunt simple, coerente, îndreptăţite:

 Suntem puternici. Suntem relevanţi. Vom fi biruitori.

 Ne întărim permanent ca număr de membri şi de filiale. Creem şi atragem mijloacele de a creşte şi de a constitui premizele victoriilor viitoare.

 Vom participa la toate alegerile ce urmează, parţiale, europene, prezidenţiale, locale şi parlamentare. Avem obiective strategice precise – ce vor fi prezentate şi discutate cu toţi membrii partidului.

Dorim să accedem în Parlamentul European la alegerile din 2014.

Dorim să prezentăm un candidat propriu la alegerile prezidențiale în condiții exclusiviste de calitate.

Dorim să obţinem procente importante la alegerile locale şi cele parlamentare din 2016.

 Considerăm că acestea sunt obiective politice realizabile, şi absolut necesare, nu numai pentru afirmarea şi promovarea partidului, dar şi pentru crearea unui nucleu de acţiune ce poate fi catalizatorul unei schimbări esenţiale în viaţa politică a României.

Alianţa stangisto-cleptocratică prăbuşită asupra României la ultimele alegeri s-a constituit într-o molimă devastatoare care pune în pericol chiar sănătatea şi viabilitatea statului Român. Guvernarea USL se dezvoltă într-o infecţie care, neţinută în frâu, poate determina Europa să contemple amputarea un membru cangrenat, putred şi urât mirositor.

 Aceştia sunt adversarii noştri, şi nu numai ai noştri, sunt adversarii României, ai viitorului ei liber, demn şi prosper.

 Îi vom înfrunta, trebuie, e vital să-i înfruntăm. Suntem mulţi, dar nu suntem destui. Vă aşteptăm lângă noi pe toţi cei care aveţi ceva de contribuit şi sunteţi animaţi de idealurile noastre comune.

Sunt sigur că la întrebarea lansată de Noua Republică, “Mai e cineva aici?”, răspunsul va fi simplu, concis, însufleţitor: “Da, suntem NOI!”

 http://www.nouarepublica.ro/libertate-demnitate-prosperitate/caius-rapanu-2/

Valeriu Todiraşcu: Căutăm oameni mai buni decât noi

Valeriu Todiraşcu, Prim-vicepreşedinte Partidul Noua Republică şi Senator în Parlamentul României :

Noi cei implicați în Partidul Noua Republică suntem oameni care nu am făcut până acum politică. Suntem o construcție autentică, nu contrafăcută, pornită dintre cetățeni și pentru cetățeni. Nu avem legături cu structurile fostului sistem totalitar sau actualului sistem aflat în permanentă tranziție. Avem obiective politice pe termen scurt, mediu și lung.

Prin acțiunile noastre propunem cetățenilor posibilitatea de a guverna această țară și a schimba în bine viața cetățenilor. Căutăm oameni mai buni decât noi cărora să le oferim posibilitatea de a se implica în politică. Le vom evalua obiectiv capacitățile și îi vom ghida spre locul în care vor fi potriviți în administrația României: la nivel local, județean, regional, guvernamental, parlamentar și prezidențial. Am elaborat mecanisme prin care oameni de valoare și cu o vastă experiență – în administrație, experți în anticorupție, specialiști în ecomonie, externe, cultură și orice alte domenii – vor scolariza membrii Noii Republici pentru a reuși să guverneze mai bine această țară.

Invităm toți cetățenii de bună credință să ni se alăture. Invităm pe toți cei care dețin expertize în diverse domenii să ne comunice disponibilitatea lor pentru a le putea oferi forma cea mai potrivită de transfer a expertizei sau a implicării lor în politică.

Partidul Noua Republică își propune astfel să contribuie cu o ofertă proprie la crearea unei noi clase politice în România, care la rândul ei să fie capabilă să ne ofere nouă tuturor o altfel de Românie.

Căutăm oameni mai buni decât noi !

e-mail: s.g@nouarepublica.ro

Comunicat: Noua Republică solicită un nou proiect de introducere a coplăţii

Legea 95/2006 anunţa introducerea coplăţii, menită să oprească abuzul de servicii medicale din partea unor persoane asigurate care, deşi nu au afecţiuni care să necesite consulturi medicale repetate şi internări în spital, solicită şi primesc aceste servicii şi risipesc astfel bani din fondurile, şi aşa insuficiente, ale Sănătăţii.

 Deşi coplata este justificată, atât din punct de vedere economic, cât şi moral, interesele electorale au făcut ca guvernele să nu instituie acest mecanism de oprire a risipei. Recent, guvernanţii au anunţat că au convenit cu reprezentanţii FMI instituirea coplăţii din martie 2013. Modalitatea de realizare (aplicarea numai pentru pacienţii internaţi) şi valoarea prea mică a coplăţii (numai 10 lei pentru o internare) va face însă ca această măsură, evident necesară, să fie doar o altă formă fără fond imaginată de guvernul socialist condus de Victor Ponta.

 Noua Republică susţine elaborarea şi aplicarea cât mai rapidă a unui nou proiect de introducere a mecanismului coplăţii, care să reducă risipa privind serviciile medicale şi, în acelaşi timp, să permită creşterea veniturilor medicilor (pentru a opri exodul acestora spre ţările mai bogate), să reducă drastic plăţile informale din sănătăte şi să permită sancţionarea raportărilor false de servicii medicale către casa de asigurare.

 În acelaşi timp, considerăm că introducerea coplăţii nu trebuie să reprezinte o povară semnificativă pentru asiguratul din Sănătate, mai ales în cazul celor fără venituri, pentru a nu îngrădi adresabilitatea acestora.

 În viziunea specialiştilor Noii Republici, pentru a îndeplini toate aceste cerinţe, o nouă lege a coplăţii trebuie să respecte următoarele principii:

 -valoarea coplăţii trebuie să fie moderată: propunem 5 lei pentru o consultaţie medicală la medicul de familie, medicul specialist din ambulator sau camera de gardă a spitalului, explorare efectuată de medic şi 50 de lei pentru o internare în spital de 1-5 zile, 10 lei în plus pe ziua de spitalizare peste 5 zile;

-coplata trebuie să fie obligatorie pentru toate persoanele care au acces la servicii medicale (cu excepţia urgenţelor majore) – se asigură astfel nediscriminarea pacienţilor în funcţie de efectuarea sau nu a coplăţii; pentru persoanele scutite de contribuţia la asigurarea obligatorie de sănătate (şomeri, copii, persoane paupere, gravide) coplata se va realiza prin vaucere eliberate gratuit de către asiguratorul de sănătate;

-persoanele care depăşesc prin coplată o anumită sumă (de exemplu un salariu minim pe economie) pe an pot solicita rambursarea coplăţii realizate peste acest nivel de la asiguratorul de sănătate (pe baza chitanţelor) – se evită astfel o coplată exagerată pentru persoanele foarte bolnave;

-suma rezultată din coplată va reveni medicului care încheie serviciul medical oferit pacientului (medicul de familie, medicul specialist din ambulator, medicul care externează pacientul din spital) – se pot creşte astfel veniturile medicilor în funcţie de numărul de pacienţi consultaţi/investigaţi/trataţi fără a afecta bugetul Sănătăţii şi se evită, în acelaşi timp, acordarea de plăţi informale;

-pentru fiecare coplată, medicul care a primit-o eliberează o chitanţă în triplu exemplar care va fi semnată şi de pacientul plătitor – se pot dovedi astfel numărul de consultaţii reale şi sumele încasate şi pot fi sancţionate eventualele infracţiuni; un exemplar revine pacientului, unul casei de asigurări şi al treilea medicului.

 Considerăm că instituirea coplăţii ar aduce pacienţilor şi medicilor următoarele avantaje:

-pacientul va conştientiza că actul medical nu este gratuit şi îl va valoriza mai mult;

-pacientul va participa direct la crearea venitului medicului şi, prin aceasta, nu se va mai simţi dator să participe cu coplăţi informale (şpagă);

-medicul va beneficia de un venit suplimentar care va fi proporţional cu activitatea sa efectivă şi care îl va stimula să muncească mai mult şi să atragă mai mulţi pacienţi mulţumiţi – va creşte astfel calitatea actului medical;

-pacientul, coplătitor direct al actului medical, va solicita atenţia cuvenită din partea personalului medical şi va pretinde o calitate corespunzătoare a acestuia;

-chitanţa pentru coplată (sau lipsa ei) va reprezenta o probă juridică pentru condamnarea fraudelor în sistemul de asistenţă de sănătate;

-pacientul, contribuind direct la plata serviciilor de sănătate, va abuza mai puţin de acestea şi va împiedica şi abuzul medicilor privind înscrierea fictivă a unor servicii neefectuate.

Îndeplinirea acestor cerinţe ar reprezenta, spre deosebire de măsura inutilă ce se doreşte a fi adoptată de Guvernul Ponta, începutul unei reforme adevărate în sistemul de sănătate din România, atât în folosul pacienţilor, cât şi al personalului medical cu comportament corect.

Guvernul Ponta nu vizează însă binele pacienţilor şi al personalului medical ci numai îndeplinirea formală a unei obligaţii asumată în contractul cu FMI.

 Partidul Noua Republică