Groparii Oltchim şi căpuşele indestructibile

Scriam în toamna anului trecut (aici), la puţin timp după eşecul previzibil al farsei procesului de privatizare Oltchim, despre lungul şir de acţiuni incompetente, nepăsătoare, hrăpăreţe, ilogice sau ilegale ale variilor guverne post-revoluţionare care a condus în cele din urmă la insolvenţa şi potenţial falimentul companiei. Am greşit şi îmi fac mea culpa. Mihnea Vasilache

Sau, mai bine zis, am ajuns la o concluzie incompletă.

Pe 13 Martie 2013, administratorii judiciari ai Oltchim, Rominsolv şi BDO, au publicat un raport preliminar despre cauzele care au generat starea de insolvenţă. Merită menţionat că acest raport acoperă, din motive legale, numai perioada 2009-2012 şi că faptele descoperite de administratorii judiciari, într-un timp record de mai puţin de opt săptămâni, reprezintă numai vârful aisbergului. De asemenea, am beneficiat de explicaţii suplimentare din partea dlui avocat Gheorghe Piperea, partenerul coordonator al Rominsolv.

Lectura raportului nu este uşoară din cauza detaliilor tehnice şi legale, dar răsplăteşte un cititor tenace prin înţelegerea principială a intrigii şi actorilor dramei de la Oltchim. Pentru cititorii mai grăbiţi recomand lectura capitolelor finale care descriu sintetic cauzele şi împrejurările care au condus la insolvenţă (capitolul 11), precum şi răspunderea persoanelor vinovate de cauzarea stării de insolvenţă (capitolul 12). Îmi permit să sumarizez: Oltchim a fost prădată în perioada 2009-2012 (şi foarte probabil şi în toţi anii precedenţi) prin cumpărarea scumpă (peste preţul pieţei) de bunuri şi servicii, investiţiile intenţionat ineficiente şi vânzarea ieftină (sub preţul pieţei) de produse finite. Principalul autor al acestui jaf organizat este conducerea companiei, în frunte cu dl Constantin Roibu, ajutată în mod constant şi variat de lideri sindicali, politicieni locali şi naţionali şi o parte din acţionari.

Buy high (cumpără scump)

În perioada 2009-2012, cheltuielile operaţionale ale Oltchim au variat, în principal din cauza fluctuaţiilor producţiei, între 1 şi 1.6 miliarde de lei. Cheltuielile cu materii prime, mărfuri, consumabile şi combustibil reprezintă în jur de 70% din această cifră. Principala materie primă este propilena, urmată la mare distanţă de clorura de vinil, ortoxilen şi etilenă. În perioada analizată, Oltchim cumpăra întregul necesar de materii prime prin intermediari („traderi”), majoritatea domiciliaţii offshore. Mulţi din cei mai importanţi furnizori (care, de altfel, se regăsesc şi pe lista celor mai importanţi clienţi) au în continuare o structură de acţionariat necunoscută. Analiza pagubelor economice aduse societăţii este îngreunată de multitudinea şi complexitatea contractelor. Tehnicile fundamentale sunt însă simple: stabilirea de preţuri peste preţul prevalent în piaţă, supragarantarea datoriilor către furnizori sau dobânzile excesive ale acestor datorii. Toate aceste prevederi contractuale au avut acelaşi scop: abuzul societăţii Oltchim, şi deci al banului public, în interesul privat al unei serii de furnizori. Merită menţionat că Oltchim a avut şi o serie de relaţii contractuale normale cu furnizori de materie primă, energie şi servicii.

Waste capital expenditures (investeşte ineficient)

Cea mai mare investiţie a Oltchim în perioada analizată a fost achiziţionarea de la OMV Petrom, prin două contracte separate (Decembrie 2009 şi Mai 2011), a activelor diviziei de petrochimie de la Bradu de pe platforma Arpechim. Preţul de 13 milioane de euro a constituit în fapt valoarea stocurilor de materie primă la data încheierii tranzacţiei. Activele în sine, care nu mai fuseseră folosite de Petrom din 2008, au fost cumpărate contra sumei de 1 euro. Au fost, de asemenea, preluaţi aproximativ 600 de salariaţi care sunt plătiţi şi până în ziua de azi cu 1.4 milioane de lei pe lună, în ciuda lipsei totale de activitate productivă. Trebuie menţionat că petrochimia Bradu a fost proiectată şi construită să funcţioneze în sistem integrat cu rafinăria Arpechim de pe aceeaşi platformă care a fost închisă definitiv la începutul lui 2011, fapt care fusese anunţat de OMV cu mulţi ani înainte. OMV, de altfel, nu a dorit să cumpere platforma Arpechim în cadrul privatizării Petrom din 2004, însă a negociat abil o clauză contractuală care plasează responsabilitatea costurilor unei eventuale închideri în cârca statului român. Aceste costuri sunt estimate a fi de ordinul zecilor milioane de euro şi au fost asumate din lipsă de competenţă şi/sau integritate de negociatorii şi factorii de decizie ai guvernului român din perioada respectivă.

Raportul administratorilor judiciari concluzionează sec şi politicos: „Prin prisma fluxului integrat de producţie gândit la construcţia celor două platforme, apare ca nejustificată preluarea numai a părţii de petrochimie, lăsând partea de rafinare neintegrată şi la decizia unui terţ care, în anul 2010, a luat hotărârea închiderii acesteia.” Care a fost atunci motivul acestei tranzacţii? Citez din nou: „preluarea Diviziei Petrochimice Bradu a creat premisele pentru obţinerea de fonduri şi pentru constituirea de garanţii, în scopul întârzierii încetării de plăţi”. Posibilitatea de a contracta credite suplimentare pentru a menţine în viaţă pacientul muribund păleşte însă în comparaţie cu amplul program de investiţii demarat după încheierea tranzacţiei. Au fost cheltuiţi în total mai mult de 100 milioane de euro pentru, pe hârtie cel puţin, întreţinerea, conservarea şi retehnologizarea activelor petrochimiei Bradu.

Finis coronat opus. Toreadorul care a omorât în cele din urmă taurul rănit Oltchim, încununând astfel o lungă carieră de prădător al banului public, este însuşi fostul director general Constantin Roibu. Majoritatea „investiţiilor” făcute la Bradu au fost rulate prin intermediul unor societăţi controlate direct sau indirect de Constantin Roibu. În realitate, aceste investiţii nu au lăsat nicio urmă semnificativă. Au fost vopsiţi cu migală şi repetat pereţi, plantate milioane de flori şi uns balamale din belşug. Peste 100 de milioane de euro s-au scurs din buzunarele contribuabilului român, via Oltchim, în buzunarele management-ului, liderilor sindicali şi ale unor politicieni locali şi naţionali. După cum spuneam, raportul preliminar al administratorilor judiciari este doar vârful aisbergului.

Sell low (vinde ieftin)

Veniturile societăţii, în perioada 2009-2012, au variat între 800 milioane şi 1.6 miliarde de lei în funcţie de volumul producţiei şi preţurile internaţionale ale produselor finite. Principalele produse vândute în aceşti ani au fost poliolii (aproximativ jumate din total), soda caustică, oxo-plastifianţii şi PVC. În general, aceste produse sunt considerate a fi comodităţi, uşor de tranzacţionat şi cu un preţ internaţional transparent. În mod nesurprinzător, majoritatea clienţilor sunt din nou intermediari („traderi”) off shore, ai căror beneficiari au fost numai parţial identificaţi până acum, precum şi subsidiara germană a societăţii Oltchim GmbH. Se poate observa însă că volumele şi tipul de produse alocate diferiţilor clienţi fluctuează aparent la întâmplare de la an la an, ceea ce ar putea fi o încercare de a ascunde identificarea beneficiarilor finali.

Natura produselor vândute de societate, cu preţuri internaţionale transparente, face însă imposibilă ascunderea preţurilor preferenţiale la care Oltchim vinde o parte din producţie clienţilor favoriţi. Diferenţele faţă de preţul de piaţă sunt de obicei de 20%-30%, dar există unii clienţi care primesc marfa şi la jumătate din preţul pieţei. Mai mult, în unele cazuri, Oltchim vinde şi sub costul de producţie. Raportul preliminar, care, repet, este doar vârful aisbergului, cuantifică pierderi de mai mult de 100 milioane de euro suferite de societate pe baza contractelor păguboase identificate până acum. Management-ul societăţii a încercat să ascundă parţial aceste pierderi prin micşorarea constantă şi frauduloasă a calculării costului de producţie, folosită pentru a justifica vânzările la preţuri inferioare cotaţiilor pieţei.

Bribe the workforce (cumpără pacea)

Este evident că jaful organizat al Oltchim nu putea continua an de an fără ca observatori şi participanţi indirecţi în activitatea companiei să nu fie motivaţi să se facă că plouă. Există indicaţii că o serie din traderii care au avut contracte grase cu Oltchim au fost controlaţi de lideri sindicali, consilieri locali şi judeţeni şi chiar politicieni naţionali. Sper ca administratorii judiciari să poată descoperi în cele din urmă numele şi prenumele celor ce au tolerat şi asistat conducerea societăţii la devalizarea şi, în cele din urmă, prăbuşirea ei.

În plus, forţa de muncă a rămas la nivele ridicate ca număr şi salarizare în toţi aceşti ani în ciuda pierderilor din ce în ce mai mari ale companiei. Astfel, numărul de salariaţi de la Oltchim din Râmnicu Vâlcea scade cu mai puţin de 20% din 2009 până în 2012, în timp ce salariaţii de la divizia de petrochimie Bradu rămân constant la cifra de 600 în ciuda lipsei totale de activitate productivă. Salariul mediu lunar creşte însă de la 1900 de lei în 2009, adică aproximativ de 3 ori salariul minim pe economie, la 2800 de lei în 2012, ceea ce reprezintă de 4 ori salariul minim pe economie. Sincer, nu mă pricep la cum ar trebui să arate structura de personal a unei întreprinderi petro-chimice, dar mă îndoiesc sincer că are nevoie de 23 de floricultori plătiţi cu 2000 de lei pe lună. Mai menţionez doar că directorii adjuncţi câştigă peste 12.000 de lei pe lună, salarii care i-ar face să pălească de invidie pe mulţi manageri bucureşteni.

Directorii şi administratorii societăţii s-au plătit pentru munca bine făcută cu 2.4 milioane de lei în 2010. Din cauză că 2011 a fost, nu-i aşa, un an excepţional de profitabil, salarizarea lor a crescut cu 33% până la 3.2 milioane de lei. Primus inter pares, dl Constantin Roibu, a câştigat cumulat din salarii şi beneficii circa 870.000 de euro în perioada 2007-2011.

Hyenas are circling (groparii pândesc cadavrul)

Administratorii judiciari au indentificat singura soluţie legală şi practică prin care se poate evita falimentul (adică lichidarea societăţii). Conform unei cunoscute practici internaţionale, aplicată de altfel şi în celebra insolvenţă a General Motors din 2009, se intenţionează separarea activelor funcţionale într-o societate nouă şi complet separată. Se speră că aceasta va fi ulterior vândută relativ rapid către un jucător important din industrie cu experienţă şi capitalul necesar repornirii şi operării activităţilor de petrochimie. Suma necesară repornirii este estimată de administratorii judiciari la aproximativ 200 milioane de euro. Foştii gropari ai Oltchim însă nu sunt interesaţi de o astfel de soluţie şi ar prefera să împingă compania în faliment pentru a putea cumpăra activele la preţ de fier vechi.

În încheiere, îmi permit o mărturisire personală. Am făcut afaceri la cel mai înalt nivel, inclusiv finanţări de zeci şi sute de milioane în industria petrochimică, în SUA, Europa şi Asia. Am trecut şi prin multe falimente spectaculoase cauzate de fraude, incompetenţă managerială, investiţii proaste, pieţe dificile sau competiţie superioară. Nu am întâlnit niciodată însă o companie care să fie prădată cinic, agresiv şi sistematic de propria conducere cu asistenţa şi colaborarea sindicatelor, forţei de muncă şi a autorităţilor locale şi naţionale. Cuantificarea pagubelor abia a început, dar deja se prefigurează sume de ordinul sutelor de milioane de euro. Bani veniţi până la urmă din buzunarele contribuabilului român.

Articol publicat şi pe Contributors.ro

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s