Trocul alungă profesioniștii și îngroapă independenţa Justiţiei!

Postat de

| 05/04/2013

Chiar dacă unii politicieni se grăbesc să justifice, din nou, teoria răului celui mai mic, retragerea lui Daniel Morar din fruntea Ministerului Public are trei semnificaţii grave:

  1. Sub regimul USL, un profesionist extraordinar – un om admirat de toată Europa pentru felul în care a pus pe picioare o instituţie fundamentală a Statului de drept -, procurorul Daniel Morar a fost constrâns să plece din sistem în urma presiunilor politice.

  2. Înțelegerea dintre Victor Ponta şi Traian Băsescu are efecte concrete neliniștitoare în privinţa independenţei justiţiei din România.

  3. Formalismul juridic a întunecat judecata bunului simţ, care cerea impunerea la vârful DNA a unui procuror DNA. Meritocrația a pierdut, din nou.

Spre deosebire de toate partidele-sistem, Noua Republică a aplaudat consecvent activitatea DNA şi a chemat la curaj și demnitate întreg corpul magistraţilor. Respingem, alături de procurorul Daniel Morar, orice trecută, prezentă sau viitoare ingerinţă a politicului în justiţie. Vrem dreptate, nu legi pe hârtie! Cerem egalitatea tuturor cetățenilor în faţa legii.

Propunerile Ministrului Justiției pentru conducerea DNA şi a Parchetului General trebuie să fie fundamentate pe criterii clare de integritate și profesionalism, iar nu rezultatul unui troc politic. Vocile responsabile ale societății civile trebuiau ascultate. Deocamdată, numele vehiculate nu oferă garanţii cu privire la continuarea procesului de reformă a sistemului judiciar.

Renominalizarea lui Tiberiu Niţu pentru funcţia de procuror general e o sfidare. De ce? Pentru că dl Nițu a primit recent un sever aviz negativ din partea Consiliului Superior al Magistraturii. Sunt sfidate instituțiile plătite din banii contribuabililor, dar și bunul-simț al cetățenilor.

Noua Republică împărtăşeşte rezervele exprimate de Daniel Morar cu privire la nominalizarea doamnei Laura Codruţa Kovesi pentru conducerea DNA. Propunerea este inadecvată din moment ce fostul procuror general nu a activat niciodată în cadrul acestei instituţii.

În aceste condiţii, Noua Republică solicită Ministrului Justiției, Victor Ponta, retragerea de îndată a acestor propuneri și asumarea de urgență, într-un acord instituțional cu CSM și Președintele României, a unui calendar de lucru și a unei proceduri care să permită procurorilor performanți din sistem să-și depună candidatura pentru ocuparea funcțiilor de conducere din Ministerul Public.

Pentru modul exemplar în care a condus Direcția Națională Anticorupție, dar și pentru proba de caracter și demnitate a acestui procuror transilvănean: bravo și mulțumim Daniel Morar!

Fiat justitia, et pereat mundus!

http://www.nouarepublica.ro/trocul-politic-alunga-profesionistii-si-ingroapa-independenta-justitiei/

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s