Semnalizarea cu flori a obstacolelor din carosabil

În ziua de 14 Aprilie, orelor 14.00, vă invităm să fiți împreună cu noi la semnalizarea gropilor din asfaltul străzii 1 Decembrie din Tecuci,  zona centrală, respectiv porțiunea cuprinsă între Casa de Cultură și Galeria de Artă Gheorghe Petrașcu.

Această semnalizare va fi făcută cu flori. Concomitent, vom strânge semnături pentru înaintarea unei sesizări către Biroul de Poliție Rutieră Tecuci, prin care vom cere sancționarea administratorului acestui drum, Unitatea Administrativ Teritoriala Tecuci, pentru proasta gestionare a drumurilor de care ar trebui să se ocupe și pentru 300154_462305797174267_1659187145_nnesemnalizarea obstacolelor din carosabil.

Fapta prevăzută de Codul Rutier

Art.128. – (1) Autoritatile administratiei publice locale au urmatoarele atributii: a) iau masuri pentru mentinerea permanenta în stare tehnica buna a drumurilor pe care le administreaza, precum si pentru iluminarea corespunzatoare a acestora, conform legii;

Fapta sanctionata de Art.105. – Constituie contraventii si se sanctioneaza cu amenda prevazuta în clasa a V-a de sanctiuni urmatoarele fapte savârsite de catre persoane juridice: 3. nesemnalizarea sau semnalizarea necorespunzatoare, conform standardelor în vigoare, a obstacolelor sau lucrarilor aflate în zona drumului public; in cuantum de de la 21 la 100 puncte-amenda aplicata catre persoana juridica responsabila.

Reamintim ca in acest moment, punctul de penalizare reprezinta 75 Lei, rezulta ca sunt pasibili de amenda, in cuantum de la 1575 la 7500 Lei.

 

Vă asteptăm la acest demers civic, să arătăm că ne pasă în ce condiții trăim, că nu acceptăm să fim doar votanți sau contribuabili, ci suntem CETĂȚENI !

http://nouarepublicatecuci.wordpress.com/2013/04/11/comunicat-invitatie-la-eveniment-semnalizarea-cu-flori-a-obstacolelor-din-carosabil/

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s