Liberare fiscală și raportare semestrială pentru parlamentari

Corneliu Berari, membru al Preşedinţiei Noua Republică

Ți-ai pus vreodată întrebarea cât  din munca ta îți ia statul în schimbul serviciilor pe care (pretinde că) ți le furnizează (siguranță, sănătate, educație, sistem politic democratic, infrastructură de transport, etc.)? Cât din timpul tău de lucru este utilizat pentru a plăti taxele și impozitele impuse de stat? Și cum te situezi în calitate de cetățean al României în comparație cu cetățenii celorlalte țări din Uniunea Europeană (UE)? Cu alte cuvinte, cum arată povara fiscală a cetățeanului român la scară europeană?

New DirectionDin fericire, există un răspuns științific la aceste întrebări. El se găsește în raportul The Tax Burden of Typical Worker in the EU 27 al Fundației New Direction (think-tank asociat cu Alianța Conservatorilor și Reformiștilor Europeni la care Noua Republică urmează să adere în acest an). Realizat pe baza datelor furnizate de Ernst & Young, acest raport conține un clasament al poverii fiscale din țările membre ale UE ordonat în funcție de data calendaristică la care un “cetățean tipic” din aceste țări încheie plata datoriilor către stat și poate, în sfârșit, să-și rețină roadele muncii sale. Această dată este “ziua liberării fiscale” / “tax liberation day” (prefer să traduc “liberation” prin “liberare” pentru că, în opinia mea, acest cuvânt, asociat pentru toți cei care au făcut armata cu ziua încetării serviciului militar obligatoriu, redă cu un plus de nuanță și adecvare situația pe care o descrie încetarea plății obligațiilor către stat).

Nu vreau să discut aici metodologia calculării datei în care survine “ziua liberării fiscale” în fiecare țară membră a UE (cei interesați pot consulta raportul, disponibil aici). Vreau doar să fac câteva comentarii pe marginea poziției României în acest clasament iar apoi să prezint o inițiativă pe care Noua Republică dorește să o promoveze în spațiul public românesc în vederea creșterii nivelului de conștientizare și de responsabilizare în ceea ce privește cheltuirea banului public la noi în țară.

Conform cu analiza New Direction, în calendarul “zilei liberării fiscale” România se găsește pe locul 21 din cele 27 țări membre ale UE. Pe primul loc se află Ciprul, țară în care în data de 14 martie „cetățeanul tipic” își poate încheia socotelile cu statul, urmând ca restul anului să muncească doar pentru sine. Pe următoarele locuri se clasează Irlanda (24 aprilie), Malta (29 aprilie), Marea Britanie (13 mai) și Bulgaria (25 mai). În cele mai multe state membre ale UE ”ziua liberării” de datoriile fiscale survine în luna iunie. Țările în care cetățeanul termină de plătit dările către stat în cel de-al doilea semestru al anului sunt România (1 iulie), Italia (10 iulie), Germania (13 iulie), Ungaria (16 iulie), Austria (23 iulie) și Franța (26 iulie), pe ultimul loc clasificându-se Belgia (8 august).

Analizând calendarul “liberării fiscale” în UE în calitate de cetățean al României nu poți să nu nu remarci discrepanța dintre mărimea poverii fiscale din țara noastră (exprimată într-un efort cu o durată comparabilă cu cel înregistrat în câteva din cele mai dezvoltate țări membre ale UE, precum Germania, Italia, Austria și Franța) și calitatea serviciilor pe care statul român ni le oferă. Deși nici situația cetățenilor din aceste țări nu e prea roză în ceea ce privește libertatea fiscală de care se pot bucura, nu se poate nega faptul că statele acestea au reușit să asigure un nivel foarte ridicat de servicii publice cetățenilor lor (în cadrul așa numitului “model social european”).

Rămâne de văzut în ce măsură aceste state vor putea să-și mențină pe viitor calitatea și anvergura serviciilor furnizate cetățenilor. Un fapt este însă absolut sigur: în schimbul taxelor pe care le plătesc statului, contribuabilii din aceste țări beneficiază de servicii publice de calitate, în timp ce cetățenii români, la un nivel de impozitare comparabil, trebuie să scoată bani suplimentari din buzunar pentru a beneficia de serviciile publice deja finanțate din bani publici (situația din sectoare precum sănătatea sau educația este mai mult decât grăitoare în acest context).

Reducerea poverii fiscale este o provocare politică de dimensiuni istorice pe care Partidul Noua Republică și-o asumă cu toată seriozitatea. În conformitate cu orientarea sa doctrinară, care accentuează importanța prudenței fiscale în gestionarea resurselor publice, Noua Republică militează pentru o politică responsabilă atât în ceea ce privește politicile publice implementate de către stat cât și în ceea ce privește cheltuielile publice pentru susținerea infrastructurii politice democratice din România. În acest sens, Partidul Noua Republică consideră că politicienii ar trebui să fie mult mai cumpătați și mai transparenți în cheltuirea banului public. Chiar mai mult decât atât: în vremuri de criză politicienii cu funcții de reprezentare s-ar cuveni să ofere modele și bune practici în ceea ce privește chivernisirea cu dreaptă socoteală a resurselor publice.

În consecință, ca un prim pas în vederea creșterii nivelului de transparență în viața politică și pentru o mai obiectivă evaluare a performanțelor demnitarilor statului, Noua Republică propune fiecărui parlamentar din România să publice un raport semestrial de activitate defalcat pe (cel puțin) următoarele capitole: cheltuielile din bani publici efectuate în ultimele șase luni (indemnizație, diurne, transport, cheltuieli privind cabinetul parlamentar, etc), activitățile realizate în decursul semestrului și beneficiile pe care aceste activități le au pentru alegători. Până la urmă, dacă jumătate de an cetățeanul trebuie să muncească pentru stat, nu ar fi oare corect și cinstit să știm pentru ce plătim și pentru cine muncim? Dacă tot lucrăm jumătate de an pentru stat, nu credeți că ar fi frumos și democratic ca parlamentarii să ne spună ce au făcut în ultimele șase luni și la ce costuri pentru cetățeanul plătitor de taxe și impozite?

Așadar, în condițiile în care parlamentarii, și-au asumat un mandat de reprezentare a intereselor cetățenilor (care, iată, în România muncesc șase luni dintr-un an pentru a întreține statul) Noua Republică le cere public tuturor parlamentarilor să dea o minimă dovadă de respect față de cei care-i plătesc prin realizarea în următoarele două săptămâni din luna iulie a unui raport semestrial de activitate în care să se poată vedea clar modul în care costurile publice cu activitățile realizate de dumnealor se reflectă în beneficii directe și indirecte pentru cei care i-au ales și ale căror interese susțin că le reprezintă.

Dacă este cazul, evident…

http://www.nouarepublica.ro/liberare-fiscala-si-raportare-semestriala-pentru-parlamentari/

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s