Nu ne interesează pomenile lui Ponta.

Filiala Judeţeană Galaţi a Partidului Noua Republică îşi exprimă încă o dată sincera compasiune faţă de situaţia dramatică a localnicilor din comunele gălăţene afectate de inundaţii.

Picture2  În urma ploilor torenţiale din 11-12 septembrie, viiturile formate din scurgerile de pe versanţi au măturat comune întregi, 7000 de oameni au fost evacuaţi, 9 persoane au murit, 3.443 de locuinţe inundate din care 71 de case distruse, peste 7000 de animale moarte, 4000 ha de suprafeţe agricole inundate. Un adevărat potop, întrecut însă de iresponsabilitatea autorităţilor locale care, în dulcele somn al inocenţei, au fost luate şi de această dată pe nepregătite.

Noua Republică Galaţi dezavuează total fatalismul iresponsabil al doamnei Lucia Varga, Ministru delegat pentru Ape şi Păduri (”nu te poţi pune cu natura”) şi populismul premierului Ponta care le-a promis localnicilor că-i va ajuta să-şi reconstruiască casele fie că sunt sau nu asigurate.

Autorităţile statului nu sunt case de binefacere şi nici lăcaşe de consolare.

Noua Republică Galaţi solicită autorităţilor guvernamentale îndrituite şi Prefectului Judeţului Galaţi să prezinte, pe lângă evaluarea pagubelor, şi o analiză a cauzelor care au dus la acest dezastru şi a măsurilor care puteau fi luate în vederea reducerii efectelor unor indundaţii de o asemenea gravitate. Dincolo de imposibilitatea de predicţie a acestor fenomene extreme de către Agenţia Naţională de Metereologie, rămâne problema de fond. Erau pregătiţi primarii pentru astfel de situaţii de urgenţă? Câţi dintre primarii comunelor afectate de inundaţii s-au îngrijit să acceseze fonduri europene pentru construirea de baraje care să preia din apele de pe versanţi? Dar pentru reîmpădurirea versanţilor? Câţi dintre primari au organizat simulări de inundaţii cu cetăţenii? S-ar fi putut limita pierderea de vieţi omeneşti? A funcţionat cum trebuie sistemul de avertizare a populaţiei?

Noua Republică Galaţi îşi exprimă stupoarea cu privire la faptul că nici un reprezentat al autorităţilor centrale sau locale nu a scos un cuvânt despre măsurile care ar fi putut limita efectele acestor inundaţii.

De asemenea, Noua Republică Galaţi consideră, împotriva populismului grosolan al premierului, că propietarii ale caror case au fost avariate sau distruse de viitură şi nu beneficiau de asigurari pentru riscuri naturale, sunt cei care trebuie să suporte costurile de reconstrucţie.Noua Republică Galaţi nu este de acord ca alţi bani publici să fie cheltuiţi pentru a se acoperi responsabilităţi şi vinovăţii, umărindu-se în final umflarea capitalului electoral al puterii USL.

Credem că şi localnicii greu încercaţi zilele acestea de furia apelor se gândesc, dincolo de ajutorul imediat de care au nevoie, la soluţiile care ar trebui luate pentru a se evita pe viitor asemenea efecte ale inundaţiilor.

Noua Republică Galaţi solicită Prefectului Judeţului Galaţi, Emanoil Cătălin-Bocăneanu, o situaţie a cauzelor dezastrului, a măsurilor care ar fi redus debitul torenţilor formaţi pe versanţi şi riscul de pierderi de vieţi omeneşti, precum şi numirea celor responsabili. Asta aşteptăm de la autorităţile statului.

Nu în ultimul rând, Noua Republică Galaţi admiră solidaritatea şi generozitatea autentică a gălăţenilor: în fiecare zi, din oraş, pleacă transporturi cu ajutoare pentru sinistraţii din comunele lovite de inundaţii.

Filiala Galaţi a Partidului Noua Republică

17.09.2013

Anunțuri

Noua Republică Galaţi este alături de localnicii din comunele afectate de inundaţii

Filiala Galaţi a Partidului Noua 658x0_galatiRepublică este alături de localnicii din comunele  Cuca, Cudalbi, Costache Negri, Măstăcani, Măcişeni, Valea Mărului, ale căror gospodării au fost distruse de viitură în noaptea de miercuri spre joi .

Transmitem condoleanţe familiilor ce1236534_467916133315844_123809518_nlor 9 persoane care au murit şi suntem solidari în speranţă cu rudele celor dispăruţi.

Noua Republică Galaţi va dona apă şi alimente la unul din punctele de colectare deschise în Galaţi, şi îi invită pe toţi gălăţenii de suflet să-i sprijine pe sinistraţi cu tot ceea poate fi de ajutor în astfel de situaţii:    alimente, apă, haine, medicamente.

Noua Republică Filiala Galaţi

12.09.2013