Don Quijote şi simpatiile politice

Autor:   Nicoleta Onofrei

Publicat Luni, 14 Ianuarie 2013 00:00

Don Quijote şi simpatiile politice

Bilă albă pentru luarea de atitudine a tecucenilor împotriva promisiunilor false ale celor care ajung la conducere. Tecuceanul Daniel Buchir, coordonatorul filialei din Tecuci a Noii Republici, a înţeles că cei care ajung la conducerea unei instituţii ce reprezintă interesul cetăţenilor pot fi şi trebuie să fie sancţionaţi de societate în cazul nerespectării angajamentelor. S-a terminat epoca în care cetăţenii sunt numai nişte titirezi învârtiţi după voia celor care cârmuiesc ţara. Potrivit tecucenilor, primarul Daniel Ţuchel nu a făcut nimic de când a fost ales primar, în afara implicării în campania electorală şi a publicităţii pentru alianţa din care face parte, postând afişe pe geamurile Primăriei. Ca atare, ei au iniţiat o petiţie on-line pentru organizarea unui referendum de demitere.
Bila neagră pentru ocuparea funcţiilor administrative pe baza simpatiilor politice. Chiar dacă fosta directoare a Muzeului de Ştiinţele Naturii, Camelia Moroianu, are opt ani de experienţă în administrarea muzeului, concursul de faţadă al ocupării funcţiei de director a fost câştigat de liberalul Emil Strungă, fizician de profesie şi care are experienţă doar în pedagogie, el fiind profesor la Şcoala Postliceală Sanitară „Carol Davila”. Cu USL-ul la conducere, Camelia Moroianu, fostă membră PDL, a încercat să îşi salveze postul plecând la PNL, însă aceasta nu a ajutat-o destul, având în vedere că CJ-ul nu o mai susţine. Cu retragerea susţinerii CJ, Moroianu nu a avut nicio şansă să câştige concursul.

http://www.viata-libera.ro/politica-administratie/38052-galati-viata-libera-don-quijote-si-simpatiile-politice

Primarul unei localităţi din judeţul Galaţi, ameninţat cu un referendum pentru demitere

Autor:   Nicoleta Onofrei

Publicat Vineri, 11 Ianuarie 2013 10:00
Primarul unei localităţi din judeţul Galaţi, ameninţat cu un referendum pentru demitere

Un tecucean a iniţiat o petiţie online de strângere de semnături pentru organizarea unui referendum pentru demiterea primarului Daniel Ţuchel, pe motiv că edilul nu ar fi realizat nimic din ce a promis. „Revoluţia” de la Tecuci este iniţiată de Daniel Buchir, care se prezintă drept coordonator al Grupului de Iniţiativă Locală Tecuci – Filiala Noua Republică Galaţi. Buchir tună şi fulgeră încă din campania electorală pentru parlamentare, când pe geamurile primăriei tecucene au apărut afişe electorale. „Primarul a uitat ca este în slujba cetăţenilor acestui municipiu, a făcut promisiuni în campania electorală, neîncepând încă să facă nimic!”, spune Buchir în petiţia sa. El îi mai reproşează lui Ţuchel că se comportă în primărie şi în Consiliul Local „ca pe propria moşie”.

CONSTANTIN TELEGAN DOREŞTE SĂ DEVINĂ PARLAMENTAR

Scris de Magda CONDOS | Marţi, 18 Septembrie 2012

După ce Mihai Răzvan Ungureanu a fost ales preşedintele Partidului Forţa Civică, preşedintele organizaţiei judeţene a partidului, Constantin Telegan susţine că va candida pentru un fotoliu de parlamentar din partea acestei formaţiuni politice. Reamintim că Telegan a candidat şi la alegerile locale din partea aceluiaşi partid, fără succes însă, pentru fotoliul de primar al Galaţiului. Acum, Constantin Telegan are gânduri mai mari, mai ales că partidul din care face parte şi care este recent condus de MRU face parte, începând de duminică, din Alianţa România Dreaptă. Din alianţă, a cărei naştere a fost parafată duminică la Bucureşti, fac parte PDL şi PNÞCD, Noua Republică nefinalizând încă formalităţile de naştere ca partid, motiv pentru care reprezentanţii săi vor candida din partea PNÞCD. Cât despre algoritmul de împărţire a colegiilor din judeţul Galaţi la nivelul noii alianţe de dreapta, Telegan ne-a declarat că partidului Forţa Civică îi revin teoretic 3 locuri, 2 de deputaţi şi unul de senator. „Urmează să decid în ce colegiu voi candida, în urma unei analize pe care o voi face, şi cel mai probabil voi opta pentru un colegiu de deputat în Galaţi”, ne-a declarat Constantin Telegan. Deşi acesta este de ceva vreme preşedinte al organizaţiei judeţene a Forţei Civice, nu ar fi însă exclus să existe şi alţi pretendenţi la şefia organizaţiei judeţene a partidului, unul din numele vehiculate fiind al fostului prefect, Paul Florea. Partidul Forţa Civică Galaţi, Noua Republică şi PNÞCD Galaţi urmează să aibă un sediu comun, şi anume sediul PNÞCD de pe strada Gării, ne-a declarat George Codreanu, care a fost desemnat de preşedintele PNÞCD, Aurelian Pavelescu, să preia şefia organizaţiei judeţene a partidului.

România Dreaptă, fără Neamţu: Noua Republică a rămas în afara alianţei

Autor:   Nicoleta Onofrei

Publicat Miercuri, 19 Septembrie 2012 05:00

România Dreaptă, fără Neamţu: Noua Republică a rămas în afara alianţei

Duminică, s-a semnat protocolul de înfiintare a alianţei politice „România Dreaptă” între PDL, PNŢCD şi Forţa Civica. Noua Republică, partidul lui Mihail Neamţu, a rămas, cel puţin deocamdată, pe dinafară. Motivul pentru care cooptarea republicanilor nu a mai fost posibilă acum a fost o contestaţie privind înfiinţarea partidului. „Din păcate, birocraţia sistemului judiciar şi două contestaţii din care o plângere total nefondată, trimisă de un domn Bălăceanu R. de la un număr de fax al AVAS, instituţie a statului aflată în subordinea Guvernului, obstrucţionează înregistrarea Noii Republici ca partid în Registrul Partidelor Politice, dosarul fiind încă blocat la Tribunal”, a explicat preşedintele Noua Republică Galaţi, Cristina Dobreanu. Cu toate acestea, partidul lui Neamţu va rămâne partener al alianţei în comisiile politice, de integritate şi de selectare a candidaţilor. „Se caută soluţia juridică optimă care să permită candidaţilor Noii Republici să participe la alegerile parlamentare în cadrul construcţiei A.R.D”, a mai spus Dobreanu.

Monitorul de GALATI

DEMOCRAT-LIBERALII ÎŞI DAU MÂNA CU REPUBLICANII, ŢĂRĂNIŞTII ŞI ICCD

PDF Imprimare Email
Scris de Corina DOBRE | Marţi, 28 August 2012
Afisari: 244 | Comentarii: 1

Partidele de dreapta de pe scena politică se pregătesc să pună bazele unei alianţe de centru-dreapta, la mijlocul lunii septembrie, care are rolul de a combate Uniunea Social Liberală, formată din PSD, PNL şi PC. „Manifestul politic al dreptei unite” va fi lansat pe 29 august, urmând ca alianţa de centru-dreapta să fie constituită luna viitoare întrucât alegerile parlamentare au fost stabilite pentru data de 2 decembrie, iar alianţa trebuie să îşi bată în cuie candidaţii pentru fotoliile de deputat şi senator din Parlamentul României.
Surse democrat-liberale ne-au spus că negocierile privind noua construcţie politică au intrat pe ultima sută de metri, chiar dacă întrunirile dintre democrat-liberali, republicani, ţărănişti ori membrii Iniţiativei Civice de Centru-Dreapta nu au fost lipsite de contre, scântei sau certuri.
„Trebuie să lansăm această alianţă cât mai repede pentru că nu mai este foarte mult timp până la parlamentare şi este nevoie ca, imediat după, să desemnăm candidaţii din partea alianţei pentru alegerile parlamentare. Sunt ceva nemulţumiri, dar vom reuşi să trecem peste. Partidele nou-înfiinţate caută să meargă pe mâna unor candidaţi valoroşi, dar necunoscuţi, în timp ce membrii de partid cu experienţă vastă în spate îşi doresc candidaţi cu notorietate, în ciuda faptului că unii dintre aceştia reprezintă, de fapt, figuri controversate. La Galaţi nu sunt probleme de acest gen”, ne-au declarat surse democrat-liberale.
La fel ca şi Uniunea Social Liberală, Alianţa de Centru-Dreapta va avea candidaţi comuni pentru alegerile parlamentare, stabilite să aibă loc pe data de 2 decembrie. „Este o alternativă la USL. Alianţa îşi propune să stopeze ascensiunea USL şi să formeze majoritate după alegerile parlamentare. Ultima întâlnire din cadrul alianţei a fost găzduită de către Noua Republică. În cadrul acesteia, s-a stabilit o comisie de etică ce are rolul să verifice candidaţii şi nu numai. Nu s-a stabilit, momentan, un nume pentru alianţă, dar nici care este cota de participare a fiecărei formaţiuni. Discuţiile legate de cea din urmă problemă continuă. Probabil că la începutul lunii septembrie se va lua o decizie în acest sens”, ne-a declarat Cristina Dobreanu, preşedintele Noua Republică Galaţi.
Gruparea celor patru formaţiuni lucrează la un protocol de colaborare, document care se va finaliza cu un manifest care ar urma să fie lansat în această lună şi care ar urma să poarte numele „Manifestul pentru România”.
Potrivit unor informaţii care circulă în plan naţional, în cadrul Alianţei, PDL îşi va păstra culoarea portocalie şi trandafirul, simboluri care l-au consacrat, însă acestea se vor pierde în noua imagine a suprastructurii politice. Surse din conducerea PDL, citate de către presa centrală, susţin că alianţa va împrumuta simbolurile Partidului Popular European: cel mai probabil inima albă pe un fundal albastru.