Vrem să facem oraşul mai curat.

Membrii Partidului Noua Republică, Filiala Galaţi, alături de inimoşi voluntari, vor desfăşura sâmbătă, 3 august, o acţiune de ecologizare în cartierul Ţiglina 3.

DSCN1306Îi invităm pe cei mici, pe bunici şi părinţi, dar mai ales pe tinerii gălăţeni, să vină alături de noi pentru un oraş curat, sâmbătă, 3 august, ora 10:00, la ” Capătul lui 9”, ultima staţie de autobuz a traseelor 9 şi 104, Ţiglina 3.

Acţiunea are ca scop curăţarea trotuarelor, a parcurilor, a locurilor de joacă pentru copii şi a spaţiilor verzi din cartierul Ţiglina 3. Nu ne vom limita însă doar la a face curăţenie în urma celor cu mai puţin bun simţ, pentru ca în câteva zile mizeria să troneze din nou.Vom sta de vorba cu locuitorii din zonă, le vom oferi fly-ere motivaţionale Eu vreau un oraş curat, în scopul sensibilizării şi al responsabilizării faţă de aspectul cartierelor în care locuiesc.

De asemenea, acolo unde este cazul, vom aduce la cunoştinţa administraţiei locale existenţa unor focare de mizerie şi infecţie care necesită intervenţia serviciului public Ecosal. În urma ecologizării desfăşurate în Ţiglina 2, Noua Republică Filala Galaţi depus la registratura Primăriei Galaţi adresa înregistrată cu numărul 32055/17.07.2013, prin care am solicitat curăţarea intrândului cu scări din imediata apropiere a staţiei de autobuz din Ţiglina 2, transformat în WC public.

164978_509094602495386_2040245170_nMenţionăm că ecologizarea din Ţiglina 3 este a treia acţiune dintr-o campanie ce va cuprinde toate cartierele municipiului Galaţi, plaja de pe malul tulcean al Dunări şi digul dintre Galaţi şi Brăila.

Informaţii suplimentare la https://www.facebook.com/events/464225590336161/?fref=ts

 Echipa P.N.R. asigură saci menajeri, mănuşi de menaj dar şi apă pentru voluntari.

Vă aşteptăm în Ţiglina 3, la “Capătul lui 9”, pe 3 august, ora 10:00, să facem oraşul mai curat.

Anunțuri

Luni, 27 mai, Mihail Neamţu vine la Galaţi

Luni, 27 mai, la invitaţia Filialei Judeţene Galaţi a Partidului Noua Republică, Mihail Neamţu va fi prezent în Galaţi pentru o serie de evenimente publice şi întâlniri cu membrii şi simpatizanţii gălăţeni ai Partidului Noua Republică.

Începând cu ora 11:30, în sala de conferinţe a Hotelului Mercur, Preşedintele Mihail Neamţu şi reprezentanţii Filialei Judeţene Galaţi a Noii Republici vor susţine o conferinţă de presă.

De la ora 17:00, în cadrul elegant al Hotelului Mercur, vă invităm la o lansare de carte sub semnul prieteniei: Credinţă şi raţiune. Dialoguri, contradicţii, împăcări, autor Mihail Neamţu.invitatie lansare carte Neamtu 2

Cartea explorează raportul între tradiţie şi modernitate, Statul secular şi comunităţile oamenilor liberi şi virtuoşi, dar şi criza valorilor în post-comunism.

Volumul conţine interviuri realizate de Mihail Neamţu cu personalităţi importante ale culturii europene şi nord-americane, precum Andrew Louth, Hugo Tristram Engelhardt jr., Andrei Pleşu, Jean-Luc Marion, Sorin Antohi, Ilaria Ramelli sau Bogdan Bucur. În debutul cărţii, un interviu inedit cu Andrei Pleşu.

Alături de Mihail Neamţu vor lua cuvântul Conf. Dr. Silviu Lupaşcu şi Lector Dr. George Enache.

    De la ora 18:00, în sala de conferinţe a Hotelului Mercur, vă aşteptăm la conferinţa-eveniment Sclavie sau libertate? România după marele jaf, susţinută de Mihail Neamţu, liderul celui mai tânăr şi curat partid din România.

310100_10200314526800760_2022186856_n

 De ce suntem săraci? De ce tinerii n-au locuri de muncă? De ce medicii români părăsesc țara noastră? Cine ne-a furat de 23 de ani? Avem oare lideri curajoși care vor conduce poporul din sclavie către libertate? – sunt câteva din întrebările care, pornind de la constatarea că Furatul Ucide, circumscriu tematica conferinţei.

 Vă invităm să aflăm împreună cum se manifestă libertatea în educaţie, cât de liberă este economia, presa şi, nu în ultimul rând, ordinea noastră politică.

Informaţii suplimentare, Cristina Dobreanu tel. 0724149358

https://www.facebook.com/events/155783761267052/

Spunem NU politizării Casei de Cultură a Studenţilor din Galaţi

          536986_10151400119348121_1866607704_n        Filiala Judeţeană Galaţi a Partidului Noua Republică susţine protestul Ligii Studenţilor Galaţi împotriva politizării Casei de Cultură a Studenţilor, prin numirea la 1 aprilie în funcţia de conducere a instituţiei a lui Cristinel Aurelian Ghiorghe, membru PSD.

Noua Republică Filiala Judeţeană Galaţi solicită autorităţii municipale să organizeze cât mai curând un concurs corect pentru ocuparea funcţiei de director a Casei de Cultură a Studenţilor, bazat pe criterii de integritate şi profesionalism, punându-se, astfel, capăt unui interimat pe care liderii USL locali îl doresc eternizat politic. Este inacceptabilă perpetuarea la infinit a stării de provizorat, înlocuind un director interimar cu un alt interimar în cadrul acestei instituţii.

 Poziţia d-lui Cristian Aurelian Ghiorghe, patron al unui magazin care comercializează lumânări, este tragico-comică, domnia sa declarând ca ar fi dispus să-şi dea demisia din PSD pentru a-şi păstra funcţia proaspăt primită. Îl întrebăm pe d-ul Cristinel Aurelian Ghiorghe ce-l recomandă pentru a ocupa o funcţie de conducere într-o instituţie de cultură?

Credem ca domnia sa nu înţelege un lucru elementar: accesul în funcţiile de conducere în instituţiile publice trebuie să aibă loc în urma unui concurs în care hotărâtoare sunt proiectele celor înscrişi în competiţie,  şi nu trocurile politice.

Considerăm că directorul unei instituţii de cultură trebuie să dovedească receptivitate pentru actul cultural de calitate şi să nu reducă la acelaşi nivel, precum  face majoritatea liderilor locali, festivalul de scrumbie şi un festival de teatru studenţesc.

Noua Republică respinge politizarea instituţiilor de interes public, indiferent de culoarea partidelor implicate, şi luptă pentru impunerea integrităţii şi a meritocraţiei drept criterii exclusive pentru accesul la funcţiile de conducere în sistemul public.

 05.04.2013

Filiala Judeţeană Galaţi a Partidului Noua Republică